Un punct-cheie pe agendă - libertatea circulaţiei între cele două maluri ale Nistrului.
La Viena a început astăzi o nouă rundă de negocieri în format 5+2 pentru rezolvarea conflictului transnistrean. În capitala austriacă se află și corespondenta noastră Valentina Ursu, care ne-a trimis următoarea relatare despre începutul discuțiilor care vor dura două zile:
O nouă rundă ne negocieri în formatul 5+2 privind reglementarea transnistreană nu promite avansări spectaculoase a procesului de negocieri. Participanţii la discuţie au consumat o sesiune de lucru în dezbateri fără o finalitate a agendei actualei reuniuni.
Your browser doesn’t support HTML5
În timp ce Ucraina, ţară care deţine preşedinţia la OSCE, Chişinăul, dar şi cei doi observatori, UE şi SUA, susţin nevoia abordării întregului spectru de probleme vizând rezolvarea conflictului transnistrean, Tiraspolul rămâne deocamdată necooperant în abordarea problemelor politice şi de securitate, în contextul identificării unei soluţii finale şi viabile a conflictului, în baza suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Republicii Moldova. Or tocmai problema statutului juridic special al regiunii transnistrene în componenţa Republicii Moldova şi problema de securitate în zona de conflict, inclusiv factorul militar, sunt elementele cheie, abordarea cărora pot duce la identificarea unei soluţii durabile pentru criza transnistreană.
Negocierile în formatul 5+2 vor continua şi mâine, aici, la sediul OSCE de la Viena.
Înaintea primei sesiuni de lucru, vicepremierul pentru reintegrare al Republicii Moldova, Eugen Carpov, declara Europei Libere că Chişinăul este foarte interesat ca negocierile de la Viena să continue şi să se înregistreze rezultate concrete. Greu de crezut însă că se va ajunge, în aceste două zile, să fie discutate problemele din aşa-zisul Coş III, care vizează problemele politice. De altfel, a fost foarte dificil de definitivat şi o agendă pentru discuţiile de astăzi şi mâine.
Doamna Nina Ştanski, negociatoare din partea Tiraspolului, cel mai probabil, va insista ca reprezentanţii Chişinăului să dea mai multe explicaţii referitor la activitatea celor 6 posturi de control al migraţiei, pe care autorităţile moldave vor să le instaleze la linia de demarcare administrativă cu regiunea transnistreană. Deocamdată, Tiraspolul respinge categoric această intenţie care ar însemna, de fapt, în primul rând, securitatea hotarului de la Est şi controlul care trebuie să fie făcut conform rigorilor Uniunii Europene.
Aşa cum spune Eugen Carpov, Chişinăul are toate argumentele pentru a solicita Tiraspolului să fie mai înţelegător, mai indulgent, când este vorba de fluxul migraţional. Guvernul va promova o campanie de informare, pentru a spulbera orice suspiciune privind funcţionalitatea acestor posturi, a mai spus Eugen Carpov Europei Libere. Şi aceasta pentru că, în toamnă, Legislativul va reveni la proiectul de lege privind controlul migraţiunii pentru segmentul transnistrean al frontierei dintre Republica Moldova şi Ucraina. La negocierile în formatul „5+2” de la Viena, mai sunt prezenţi reprezentanţii Ucrainei, ţară care deţine preşedinţia OSCE, reprezentanţii Moscovei. Bruxelles-ul este reprezentant de Gunnar Wiegand care este unul din funcţionarii de rang înalt al serviciului de relaţii externe al Uniunii Europene şi coordonează legăturile cu vecinii estici. Iar Washington-ul este reprezentant de ambasadorul Statelor Unite la Chişinău, William Moser. Şefa Misiunii OSCE la Chişinău, Jennifer Brush, reprezintă Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa.
Aşadar, la această rundă de negocieri de la Viena, se aşteaptă să fie finalizat protocolul privind libera circulaţie pe cele 2 maluri le Nistrului. Probabil, vor fi discuţii şi pe marginea subiectului demontării cablului avariat pentru telecabina ce uneşte peste Nistru oraşele Rezina şi Râbinţa.