Procurorii belgieni au anunţat că noaptea trecută au fost furate 10 picturi din Muzeul Van Buuren din Bruxelles. Valoarea lor ar fi de 2 milioane de euro. Hoţii au spart un geam de la parterul muzeului şi întreaga operaţie a durat 2 minute. Desi alarma a funcţionat, hoţii au reuşit să fugă într-un automobil BMW.