Un lider taliban spune că regretă împuşcarea unei adolescente, dar nu îşi cere scuze

Un comandant al talibanilor pakistanezi a explicat într-o scrisoare că militanţii au împuşcat-o pe Malala Yousafzai de 16 ani pentru „scrierile ei provocatoare” împotriva unui regim islamic în Valea Swat şi nu pentru că a criticat încercările talibane de a lipsi fetele de acces la educaţie.

În scrisoare, Adnan Rasheed spune că regretă împuşcarea adolescentei, dar nu îşi cere scuze.

Liderul taliban îi cere Malalei aflată la tratament în Marea Britanie să revină acasă şi să se înscrie la o şcoală islamică pentru fete. Ea a fost împuşcată împreună cu două colege în octombrie când se întorcea de la şcoală.