în care un bărbat posesiv discută cu o femeie emancipată
El: Ei, ce fa? Ce ţi-o spus? Ce-ai grăit cu poliţistul?
Ea: Da ce ţi-i treaba ta? Asta-i treaba mea!
El: Cată, fa, că acuş când te-oi otânji o dată! Ai să vezi stele verzi. Ce ţi-o spus? Ce... ce ai tu cu dânsu? De ce... de ce te amesteci tu? Tu te duci să vinzi secretele noastre? Care le avem noi?
Ea: Care: secrete, băăă... fraierule? Măăă, craidonule... Măăă, fluşturaticule!... Ce: tu ai secrete?
El: Ia să-ţi tacă fleaonaca! Şi spune ce... te-o întrebat?
Ea: Da ce-i treaba ta? Asta... mă priveşte pe mine şi eu am ce am şi nu ţi-oi face ţie dare de samă.
El: Tu dacă ai să mai cârâi aşa apu să ştii că n-ai s-o mai duci mult.
Ea: Da ce, măi? Ce ţi-s datoare eu ţie? Mă plăteşti? M-ai cumpărat? Mă îmbraci? Mă hrăneşti? Mă întreţii?
El: Da cine îţi dă, fa, ca să bei – nu tot eu?
Ea: Că tare mult îmi dai! Când te-ajut să... să amiroşi vo casă unde puteţi voi să vă băgaţi şi să vă înţoliţi şi să vă pricopsiţi cu tot felu de lucruri şi bunuri, atuncea eu îs bună, da acuma nu-s bună... Nu-mi dai nici măcar să mă duc să mă pohmelesc.
El: Mai bine te-ai duce şi te-ai spăla oleacă... Miroase de la tine, duhneşte a oţeteală de asară, de alaltăsară.
Ea: Şi ce ţi-i treaba ta?! Ce: eşti drăguţu meu? Şi nu te poţi apropia de mine? Du-te la gagicele tale! Că ele se dau cu parfumuri franţuzeşti, cu toate celea...
El: Fa! Tu să nu-mi îmbli mie cu fofârlica! Tu... tu... tu spune repede ce-ai grăit cu dânsu? Şi ce te-o întrebat el?
Ea: Păiiii, tot despre... despre aista, despre... cum îi zici tu... Ministru ista... ori ce-o fost el? Că o fost om mare, zice lumea, cică o fost om mare. Că dacă n-ar fi fost om mare, de unde ar avea atâtea pachete? De unde atâta avere?
El: Care: ministru, fa? El o fost deputat, fa!
Ea: Da ce: ministru şi deputat nu-i tot una?
El: Apu nu-i tot una, fa! Ministru îi una, da deputat îi alta. El nu putea să fie şi ministru şi deputat – nu dă voie legea!
Ea: Ia mai lasă-mă în pace cu prostiile tale, cu... politica ta! Eu una ştiu şi bună: iaca, omu are casa plină, plină casa cu ceva, şi noi nu ştim cu ce-i plină?
El: Pentru asta te-am pus, pentru asta te-am plătit, fa! Ca să afli ce-i cu casa lui, ce-i în casa lui, ce are el în casa lui! Da tu nici păn azi n-ai aflat. Ce, chiar el nu aduce pe nime-n casa lui? Nu aduce, poate să-i facă curat, să-i măture, să-i gătească? Să-i spele? Am înţeles că-i singur – singur trăieşte ca un cuc!
Ea: Apăi că nu, nu! Nici una din femeile de la scara noastră n-o fost ca să între, să-i deschidă uşa. Iaca-i deamu o lună şi ceva şi el încă nu, nu, singur face, se aude acolo... ceva.. . Apă-nu ştiu ce... curge. Mai bate nu ştiu ce... Da de mâncare... să aibă el pe cineva... legături, vorbe – n-am văzut!
El: Apoi dacă aşa, într-o lună de zile... şi jumătate cât o fost n-ai putut să afli tu, vai! de capu tău ce fel de muiere eşti tu.
Ea: Eh! Că tu eşti mai breaz?! Tu te socoţi bărbat. Dacă ai fi fost tu bărbat, nu umblai tu cu furatu, cu spartu caselor oamenilor – te-ai fi dus şi ai fi lucrat undeva şi ai fi... ai fi câştigat bani, nu te-ai fi făcut hoţ de apartamente...
El: Taci, fa! Că te-aude cineva. Ce: eu îs hoţ de apartamente? De unde ai mai scos-o şi pe asta?
Ea: Da ce eşti? Tâlhar eşti – şi gata! Încă te mai răţoieşti şi te mai strofoleşti şi te mai împăunezi!
El: Fa, eu lucrez, eu am... eu am misiunea mea secretă. Eu trebuie să ştiu, eu trebuie să aflu: ce-i cu omu ista, ce-i? de unde? Şi afară de asta secretele mele nu-s de nasu tău!
Ea: Da ce-i de nasu meu? Tu nu eşti de nasu meu! Secretele tale nu-s de nasu meu – atunci ce te-ai legat de mine? Ce vrei de la mine? Ce te bagi în sufletul meu?
El: Da ce: tu ai suflet, fa? Tu ai numa gură, în care să torni băutură şi – atâta!
Ea: Da ştii ce? Ia mai pupă-mă într-un loc, unde n-ajunge soarele! N-am eu suflet?! Tu n-ai suflet! Tu n-ai suflet că te bagi şi spargi uşile caselor oamenilor care nu-s acasă şi... şi furi... şi iei tot în sac şi te duci pe la mândrele tale şi le dai să vândă! Iaca asta-i meseria ta!
El: Taci, fa că te-aude careva. Că dacă mai scoţi un cuvânt, te... te... te-njunghii aicia pe loc! Te dau la un colţ, te-njunghii şi rămâi acolo.
Ea: Hă-hă! Numa să-ncerci! Eu am... apărare – are cine mă apăra!
El: Da cine să te apere, fa? Pe tine – o... o cârpă, o... târfă!
Ea: Ha-ha! Domnu clocotinent!
El: Care: clocotinent?
Ea: Domnu poliţist.
El: Nu cumva i-ai spus lui despre mine?
Ea: Da ce: îs proastă? El crede că eu numa pentru dânsu lucrez...
El: Aşaaa. Iaca, amu am înţeles – bravo, fato! Bravo, domnişoaro. Uite-aşa, să ştii!
Ea: Da ce crezi? Că dacă pun ei laba pe tine ori te încâlceşti cu hoţiile tale, grăiesc eu cu domnu clocotinent şi te scoate el! Te scoate el de la răcoare – te scoate!
El: Aşa. Aşa. Iaca, amu mai vii de acasă! Dar tu una să ştii: să stai şi să afli ce ţi-am spus eu. Că dacă nu afli, vai de capu tău! Nu numa de capu tău, da şi de curu tău! Iaca, eu am să te aştept şi... pişte-o oră să-mi fii acolo – ştii unde? Lângă scara ceea de la Lac. Al doilea Lac. Pe scara ceea, acolo am să fiu: ori deasupra scării, sus, ori jos, sub scară. Ai înţeles?
Ea: Am înţeles. Da eu n-am să vin! N-am să vin pişte-o oră că eu mai am şi alte socoteli şi treburi...
El: Să te văd acolo! Că de nu – gata-i cu tine!
Ea: Iac-aşa: ai să mă pupi!