Agenda principalelor evenimente anunțate.
La Kiev se marchează împlinirea a 1025 de ani de la creştinarea Rusiei Kievene – ceremonii care-i aduc în capitala Ucrainei pe preşedintele rus Vladimir Putin, dar şi pe Nicolae Timofti. Președintele Timofti nu are programate discuţii bilaterale pe marginea acestui eveniment, dar purtătorul său de cuvânt a declarat Europei Libere că altfel de întâlniri nu sunt excluse.
Patriarhul Kiril al Rusiei se va afla la Minsk.
Consiliul de securitate ONU organizează o întâlnire informală cu reprezentanţii opoziţiei din Siria, reuniţi în Consiliul Naţional Sirian.
Şi se împlinesc 60 de ani de la izbucnirea revoluţiei din Cuba, condusă de Fidel Castro.