Cazul Antena 3.
În mediul jurnalistic din România șantajul de presă ca instrument de adus bani în redacții nu e ceva nou.
Folosit inca de la inceputurile presei autohtone, santajul a fost rafinat odata cu modernizarea mijloacelor mediatice.
Primul flagrant impotriva unui ziarist care ii excroca pe bogati a avut loc in 1902, iar Lazar Kastenbaun, reporter la „Adevărul”, a primit atunci cinci ani de inchisoare pentru santajarea unuia mare industrias.
In epoca interbelica directorul „Curentului”, Pamfil Seicaru, cunoscut pentru reportajele lui bine scrise, a ramas in istorie pentru metoda sa de supravieturie financiara intitulata “santajul si etajul”.
Multi jurnalisti deveniti intre timp reputati analisti, precum Bogdan Chireac sau Sorin Rosca Stanescu, ajuns senator pe listele liberalilor sint celebri printre politicieni si investitori pentru abilitatea lor de a stringe bani.
Cei doi nu au avut probeleme cu justitia, dar Dan Diaconescu, patronul televiziunii tabloide OTV, care a fost inchisa, dar care a reinceput sa transmita din Italia, a fost acuzat pentru santajarea unui primar si a si petrecut citeva luni in arrest din acest motiv.
Probabil aproape intreaga avere lui Dan Diaconescu a fost cladita incetul cu incetul in acest fel. Reteta e simpla, reporterii sint trimisi pe teren pentru a afla vulnerabilitatile demnitarilor sau oamenilor de afaceri si apoi publicarea acestor asa-zis „dosare” devine obiect de negocieri.
Sub lupa procurorilor anticoruptie a intrat acum si Antena 3, iar intreaga companie este urmarita penal.
Ceea ce nu inseamna ca ziaristii simpli sau cameramanii ar fi pusi sub acuzare, asa cum lasa sa se inteleaga moderatorii acestei televiziuni, patronata de familia lui Dan Voiculescu, fost senator pe listele USL, care si-a dat demisia din Parlament pentru a intirzia un verdict al justitiei intr-un alt caz de coruptie.
Odata cu inceperea urmaririi penale impotriva Antenei 3 ca persoana juridica moderatorii acestui post de televiziune au inceput la rindul lor atacarea procurorilor anticorptie, aducind in prim plan mai ales povesti personale greu de dovedit.
Sefa Consiliului Superior al Magistraturii Oana Haineala a declarat deja ca i-a cerut Inspectiei judiciare sa se pronunte in acest caz in care “Antena 3 pune presiune pe procurori”
Dupa cum rezulta din datele publice, la Antena 3 lucrurile sint destul de clare, managerul televiziunii de stiri l-ar fi constrins pe angajatul companiei de cablu RCS-RDS sa semneze un contract in conditii convenabile Anrenei 3, amenintindu-l ca ar putea da publicitatii fapte compromitatoare la adresa acestuia.
Cercetarea s-a extins in ultima luna extrem de mult, iar procurorii incep sa demonstreze ca santajul nu fi put avea loc fara concursul directorului si moderatorului Mihai Gadea, dar si a altor colaboratori.
Antena 3 se plinge ca libertatea presei ii este ingradita, dupa ce moderatorul Mihai Gadea a fost chemat la Directia Nationala Anticoruptie pentru declaratii si il acuza pe presedintele Traian Basescu de prigonirea jurnalistilor care il critica.
Fireste presedintele nu are nicio legatura cu santajul demonstrat de procurorii anticoruptie, dar razboiul este mai complicat de atit. Antena 3, care se declara un post de stiri, nu are aproape la nicio dezbatere “partea celalata”.
Toti cei prezenti la emisiuni sint din tabara USL si in general toti il ataca pe Traian Basescu. Antena 3 a fost virful de lance al USL la alegerile parlamentare din 2012 si acum se pregateste pentru prezidentiale.
Nimic n-ar fi pare-se gratuit pentru fondatorul Antenei 3, care a incercat inclusiv sa-si negocieze propriile probleme din justitie cu actualii guvernanti.