Învăţământul românesc în suferinţă

Prof. Alexandru Călinescu, vorbind la RFE

Reformele succesive, neduse până la capăt, au provocat dezordine şi derută.

După bacalaureatul de anul acesta, mai-marii de la Ministerul Educaţiei au răsuflat uşuraţi: rezultatele nu au fost la fel de catastrofale ca în anii trecuţi. Numai că aici funcţionează povestea cu partea plină şi partea goală a paharului. În fapt, practic jumătate din cei înscrişi la bacalaureat nu au promovat examenul, ceea ce este totuşi un procentaj neliniştitor. Şi asta în condiţiile în care foarte mulţi elevi nu s-au prezentat la examen, ca urmare chiar a sfaturilor profesorilor, care încercau astfel să evite mărirea numărului elevilor respinşi. Plus că ministerul însuşi a dat, discret, o mână de ajutor, propunând subiecte mai uşoare decât de obicei. La literatura română, spre exemplu, elevii aveau posibilitatea să aleagă o poezie, care voiau ei, din opera a trei autori. În mod normal, e greu de crezut că un absolvent de liceu nu ştie măcar o poezie de Arghezi sau Bacovia. Chiar şi în aceste condiţii rezultatele au fost, cum spuneam, nesatisfăcătoare.

Nici profesorii, din păcate, nu se prezintă mai bine. Examenul de definitivat care a avut loc zilele trecute s-a soldat cu un rezultat asemănător: jumătate dintre profesori nu l-au promovat. Şi acum s-au invocat fel de fel de scuze – candidaţi care au absolvit prea de curând facultatea, persoane care – în realitate – n-au nicio vocaţie pentru cariera didactică etc. Dar dincolo de astfel de scuze, regăsim o mai veche şi dureroasă constatare: învăţământul românesc este în suferinţă. Reformele succesive, neduse până la capăt, au provocat dezordine şi derută. Salariile profesorilor sunt scandalos de mici, în multe localităţi de la ţară condiţiile au rămas precare. Cultura generală nu mai joacă rolul coagulant de odinioară, elevii nu mai au apetit pentru lectură. Rezultatele excepţionale de la diferite olimpiade internaţionale nu trebuie să ne amăgească: distanţa e mare între vârfuri şi cei care formează massa şcolară. E bine că avem o elită, e trist însă că nivelul mediu e atât de scăzut. Iar când şi profesorii se complac în mediocritate, te întrebi dacă mai există o soluţie de ieşire din impas.