Jurnalul săptămînal al lui Corneliu Gandrabur.
Autorul jurnalului s-a născut într-un sat de răzeși, Cureșnița, r. Soroca, la 8 decembrie 1986. În 2004 a venit la studii, dar a rămas să lucreze în capitală. A absolvit dreptul și a făcut masteratul la facultatea de economie. În prezent activează în cadrul mai multor întreprinderi, în calitate de jurist. Uneori mai îndeplinește și însărcinări contabile. Îi place să fie toată ziua cu nasul în hârtii, iar în același timp să urmărească și activitatea prietenilor pe rețelele de socializare. Citește zilnic știri și este interesat de viața politică din țară.
Luni
M-am trezit cu o poftă de lucru și gata de război. Probabil multora se întâmplă să aibă programată o vizită la o instituție birocratică. Pentru această zi, chiar la prima oră, am avut o ședință de lucru la Inspecția Muncii, din Chișinău. Spre mirarea mea, am găsit o doamnă inspector destul de amabilă.
Pregătit de „război”, încă de acasă, am ieșit din clădirea instituției cu zâmbetul pe buze și cu gând bun despre cele întâmplate, dar și bucuros că pregătirea de o săptămână nu a fost în zadar și am făcut totul așa cum trebuie.
După aceasta am mers la birou, de unde nu m-am mișcat aproape toată ziua, deoarece m-am afundat în același clit cu cereri, contestări și documente care trebuie să le examinez în fiecare zi, pentru că așa îmi este funcția.
Seara am plecat acasă, unde sunt așteptat cu drag.
Marți
Această zi a fost decisivă pentru una din echipele din care fac parte. Mai mult de un an lucrăm la un proiect, să repornim o fabrică de vinuri. Marți a fost ultima zi în care mai putea fi depus un plan de activitate. Am venit la birou mai devreme, pentru că trebuia să mai fac câteva retușări proiectului, până la semnare. Am ținut pumnii toată ziua, până când la ora 15:00 am fost anunțat că totul a fost depus în termen. Am reușit. Am trecut primul pas și trebuie deja să ne pregătim de următorii.
Până la urmă, ziua de marți a fost una în care mai mult m-am gândit cum pot fi unii oameni. Găsești în ei încredere, voință și capacitate, iar după ce primesc un venit stabil încep să-ți arate altă latură a lor, cea orgolioasă.
Nu-i nimic, vom trece și peste aceasta, mi-a zis un șef.
Cu acest gând am plecat acasă, unde am simțit din nou aceeași căldură sufletească, dată de persoana dragă, uitând despre întreaga zi.
Miercuri
Pentru miercuri am avut urgent să concretizez un Proces-verbal, pentru că în prima zi de august expiră termenul de prezentare. Am reușit, a fost prezentat și mi-am văzut în continuare de aceeași rutină zilnică – munca la birou.
Am reușit și să-mi verific blogul. Nu am mai scris de câteva zile nimic. Am decis că dacă mă prinde inspirația am să scriu la sfârșit de săptămână.
Joi
O nouă zi. Mai răcoare. A venit ultima lună de vară, dar altfel ca de obicei. Unul din șefi m-a chemat la birou, pentru că joi a fost ultima zi de concediu. Am spus secretarei că sunt bolnav și nu mă pot prezenta – voi lucra de la biroul meu. Am pregătit șefului toate cele necesare și am trimis pe email.
Pentru că în fiecare zi interacționez cu mai mulți directori, joi m-au contactat tocmai trei, fiecare cu solicitările lui.
Stând la birou, mi-am făcut câteva căni de ceai și m-am tratat cu medicamente. Vorba aia „te vindeci de răceală în șapte zile dacă mergi la medic, iar tratat acasă îți trece într-o săptămână”.
Mai târziu aflu că cineva și-a cumpărat încă o mașină. Mă cheamă să mergem la bancă cu noua sa bijuterie pe patru roți. Am apreciat-o, am făcut un tur prin oraș și iată că ziua de muncă e pe sfârșite, iar eu deja mă simt mai bine.
Am simțit puțină foame și m-am înțeles cu Diana să mergem într-un local, să mâncăm.
Vineri
„Este ultima vineri din această săptămână și prima din luna august”, cum spune un coleg de facultate. Programul același – birou, după aceasta acasă. Aveam programată o ședință de judecată dar judecătorul s-a îmbolnăvit și nu va mai fi o vreme. Unul din șefi a spus că se duce singur la instanță, să semneze pentru amânare, dacă va fi nevoie.
Pentru seara zilei de vineri era stabilit să plecăm la țară, la casa părintească, împreună cu unchiul meu. A anunțat că plecăm sâmbătă dimineața. „Va fi mai sigur să mergem la lumina zilei, decât pe întuneric”, a spus El.
În această zi nu am avut timp să mă gândesc la lucruri mărunte, pentru că în domeniul în care activez în fiecare zi îți apare pe masă un nou demers, o nouă cerere, o plângere, un proces-verbal. Fiecare cu conținut și termeni de executare diferiți. Totul trebuie de studiat, de pregătit, de răspuns, de recomandat.
Am simțit că nu mai pot și am lăsat deja pe luni un răspuns pentru președenție și către o instituție de stat, dar am găsit puțin timp și am scris un articol pe blog, fiind inspirat de Constantin Tănase, despre gheretele din Chișinău.
Mai târziu am închis totul și am mers acasă. E ultima zi de lucru din această săptămână și vreau să mă bucur că mi-a trecut un pic răceala. Sunt sănătos.
Nu pot să zic că a fost o săptămână plină, pentru că sunt și mai încărcate cu ședințe, în unele zile până noaptea târziu. Tot ce am realizat este că aproape fiecare zi o petrec la fel și uneori îmi pare că deja este plictisitor, mai ales când lucrezi și parcă stai tot pe loc.
Nu v-am spus că în fiecare zi urmăresc toată mișcarea politico-socială din Moldova și reușesc, printre lucru, să comentez, să scriu, să argumentez anumite teme din aceste domenii. Seara, când ajung acasă, privesc televizorul și parcă recapitulez toate evenimentele zilei. Uneori privesc buletinele de știri și mă amuză cum unele posturi de televiziune întorc evenimentelor exact invers. E nostim să privești ziua o conferință de presă, iar seara să auzi de la televizor altceva și rupturi din context. Cel mai rău îmi pare de cei care stau acasă, privesc postul lor preferat și cred că anume așa va fi.
Un profesor la facultate îmi spunea că în lege are importanță orice virgulă și orice punct. Presupun că în jurnalism e la fel, dar... asta e.