Georgia marchează cinci ani de la războiul cu Rusia din 2008

Georgia marcheaza cinci ani de la războiul cu Rusia din 2008. La Gori, autorităţile au organizat o parada militară. In ajunul aniversării, președintele Georgiei, Mikail Saakaşvili, a spus că i-a oferit premierului de atunci, lui Vladimir Putin, abandonarea planurilor țării sale de aderare la NATO in schimbul retragerii sprijinului Rusiei din republicile georgiene separatiste Osetia de Sud și Abhazia. „Putin n-a stat pe gânduri nici o clipă. A zâmbit și a spus: noi nu schimbăm teritoriile voastre pe orientarea voastră geopolitică. A spus de fapt că: vom ciopârți teritoriul în orice caz”.
Mikail Saakașvili a mai spus că războiul nu mai putea fi evitat. La rindul său, preşedintele de atunci al Rusiei, Dmitri Medvedev, acum premier, a declarat ca Rusia nu a avut alta posibilitate decit sa sara in apărarea sud-osetinilor, considerind ca face „o acţiune nobila”. „Rusia a trebuit să salveze micul teritoriu al Osetiei de Sud unde trăiau cetăţeni de-ai nostri şi unde mai traiesc, si unde aveam o misiune de menţinere a păcii şi, din pacate, cu ajutorul armelor, a trebuit să creem condiţiile pentru o viaţa paşnică.