Mărturia Elizabethei Arrott, corespondentă a „Vocii Americii” la Cairo.
Preşedintele Statelor Unite, Barack Obama, şi-a întrerupt ieri vacanţa şi şi-a exprimat îngrijorarile faţă de evoluţiile politice din Egipt, cerind ridicarea stării de urgenţă si repetind ca Statele Unite nu iau partea nici unei forţe politice din aceasta tara, dar ca respectarea drepturilor omului si a dreptului de asociere si de a protesta paşnic constituie valorile americane cele mai importante. In timpul violenţelor de miercuri, soldate cu sute de morţi, potrivit autorităţilor, şi cu mii, potrivit Frăţiei Musulmane, s-a aflat pe strazile din Cairo si la locul violenţelor si corespondenta Vocii Americii, Elisabeth Arrott, cu care a stat de vorba, prin telefon corespondenta noastra Heather Maher.
Jurnalista de la Vocea Americii a spus ca este foarte dificil a stabili cu exactitate numarul victimelor: „E foarte greu să
Corespondenta Europei Libere a intrebat-o pe jurnalista Elisabeth Arrott daca forţele de securitate au avertizat protestatarii inainte de a deschide foc:
„De citeva săptamini guvernul a avertizat că protestele trebuie să înceteze, şi in ultimele zile aceste avertismente s-au intensificat. In mod normal, forţele de securitate intervin în zorii zilei, şi cind era ora 7, oamenii credeau că au mai scăpat o data, ca a trecut ora periculoasa. Cred ca o mulţime de oameni au fost luaţi prin surprindere. In unele locuri, poliţia striga că au lasat locuri de evacuare sigure, dar au fost si focuri trase la intimplare in demonstranţi şi nu exista inregistrări video despre ce s-a intimplat in realitate in locurile unde au intervenit forţele de securitate şi de politie.”
In cursul zilei de miercuri, dupa intervenţia in forţă a poliţiei au avut loc noi proteste in alte orase ale Egiptului împotriva autorităţilor si corespondenta Vocii Americii spune că ele au fost un raspuns rapid la violenţele din capitala
„Au fost proteste mai ales la Alexandria, dar nu de amploare si cu siguranta ele au fost un raspuns la violentele de dimineaţă.”
Jurnalista Elizabeth Arrott a fost implicata in cursul diminetii de miercuri in violente şi a fost reţinută pentru citva timp de politie. Iata ce s-a intimplat:
„Am incercat sa ne apropiem de tabara de la Rabaa (locul principal al demonstraţiilor) şi am incercat să intram in zona prin partea opusă, aşa cum făceam mereu. Am trecut, am depăşit un şir lung de securitate şi aveam camera pusă in faţa maşinii. Poliţia ne-a încercuit. Au fost foarte duri cu Japhet Weeks, care este jurnalistul nostru video, l-au bătut, l-au lovit şi ne-au reţinut, dar apoi ne-au dat drumul să plecam fără a ne pune sub arest. Dar ne-au obligat să distrugen ceea ce filmasem. Stiau că suntem jurnalişti, le arătasem paşapoartele, documentele noastre. Au fost extrem de agresivi şi ne-au obligat să ştergem tot ce filmasem şi apoi ne-au spart si aparatul de filmat…”