Preşedintele Cehiei Miloš Zeman va dizolva camera inferioară a parlamentului de la Praga în 28 august

Preşedintele Cehiei Miloš Zeman va dizolva camera inferioară a parlamentului de la Praga în 28 august, a anunţat purtătoarea de cuvînt a președinției cehe Hana Burianová. Deputații cehi au votat marţi în favoarea dizolvării camerei inferioare, ceea ce înseamnă că în toamnă în această țară vor avea loc alegeri anticipate. Este ultima evoluție în criza politică provocată de căderea în luna iunie a guvernului de centru-dreapta condus de Petr Nečas, în urma unuia din cele mai răsunătoare scandaluri de corupție care au avut loc recent în Cehia. Votul pentru autodizolvare a venit după ce deputaţii au refuzat să aprobe guvernul de experţi condus de economistul Jiří Rusnok, desemnat de președintele Zeman pentru formarea unui nou cabinet.