Un Centru dotat cu tehnică performantă din partea Uniunii Europene.
Studenţii Universităţii de Medicină şi Farmaceutică, una din cele mai populare universităţi de la Chişinău, au de astăzi un prim Centru de simulare în instruirea medicală, adică un centru unde vor putea face primele lecţii practice pe loc, în loc să meargă prin spitale, ca până acum. Un reportaj de la inaugurarea Centrului:
Începând de astăzi, viitorii medici nu vor mai fi nevoiţi să aştepte vacanţa de vară pentru a merge la lecţiile practice. La Centrul Universitar de simulare în instruirea medicală, dotat cu tehnică performantă, studenţii vor acorda, virtual, ajutor medical de urgenţă şi chiar vor simula operaţii chirurgicale complicate.
Printre primii tineri instruiţi aici am întâlnit-o pe Irina Siriţeanu, studentă
Europa Liberă: Până acum ce făceaţi?
Irina Siriţeanu: „Până acum era fără acest pas intermediar, de simulare. Însă acum îţi învingi frica şi eşti mai sigur atunci când mergi în faţa unui pacient cunoscând câte ceva. O să fie mult mai bine.”
Centrul Universitar de simulare în instruirea medicală a fost dotat cu tehnică performantă din partea Uniunii Europene, care a oferit peste un milion de euro pentru reconstrucţia clădirii şi încă trei milioane pentru dotarea tehnică.
Europa Liberă l-a întrebat pe ministrul Sănătăţii, Andrei Usatâi, dacă nu există riscul ca studenţii instruiţi aici, cu aparataj de ultimă oră, să nu poată pune în practică cunoştinţele obţinute din cauza dotării mai
La inaugurarea Centrului Universitar de simulare în instruirea medicală a fost prezent şi şeful Delegaţiei Uniunii Europene la Chişinău, Dirk
De lecţii practice la Centrul Universitar de simulare în instruire medicală vor beneficia nu doar studenţii de la medicină, ci şi angajaţii Serviciului Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale, militarii şi poliţiştii.