Peste 2300 de persoane, refugiați sirieni, au încercat să treacă frontiera în cursul acestui an.
Războiul civil de doi ani și jumătate din Siria a făcut deja sute de mii de refugiați, cei mai mulți căutându-și adăpost în țările învecinate. Mulți își caută refugiu în țări ale Uniunii Europene. Țări aflate pe rutele de tranzit ale imigranților din Orientul Mijlociu se pregătesc să facă față unui flux sporit. Este și cazul Bulgariei.
Situația în Siria și pregătirea Bulgariei de a face față unui val masiv de refugiați serieni vor fi discutate în cadrul Consiliului de securitate pe lângă Consiliul de miniștri.
Ministrul de externe Cristian Vighenin a declarat că Bulgaria este îngrijorată de încălcările drastice ale drepturilor omului și de criza umanitară în aceasta țară. Poziția a fost exprimată în cadrul întâlnirii lui Vighenin cu secretarul general al Consiliului pentru cooperare regională, Goran Svilanovici.
La Ministerul apărării pînă acum nu a fost primită nici-o cerere pentru o eventuala participare la o operațiune internațională în Siria sau de folosire a unor instalații militare, a declarat șeful Statului major al apărării, general Simeon Simeonov în cadrul unei întâlniri cu șeful Statului major al armatei Serbiei.
Peste 3100 de persoane au încercat de la începutul anului să intre ilegal în Bulgaria. Peste 2300 au fost sirieni, a anunțat directorul Poliției de frontieră Zaharin Penov. Este vorbă de o creștere de cinci ori fața de situația în aceiași perioadă a anului trecut. În 2013 într-un mod legal în Bulgaria au intrat 900 de refugiați sirieni.
Expertul în problemele arabe Vladimir Ciukov a avertizat că o eventuala operațiune militară internațională în Siria va genera un puternic val de refugiați. Bulgaria se va confrunta cu căteva zeci de mii de refugiați sirieni care vor traversa Turcia în scopul de a ajunge în Uniunea europeană.
Agenția pentru refugiați a Națiunilor unite a adresat un apel Bulgariei de a se pregăti pentru a face fața problemei. Nu mai sunt însă locuri în cele trei cămine de refugiați. În căminul de la Păstrogor copii sunt 150. S-a ajuns la situația ca 8-10 persoane să împartă o cameră.
Zilnic părăsesc Siria 7-8 000 de oameni. Un număr tot mai mare se îndreaptă spre Europa. Legat de aceasta guvernul a decis să finanțeze crearea a încă 500 de locuri în căminele noi de refugiați.
Unii analiști au exprimat îngrijorare în legătură cu efectele negative ce le-ar putea va avea escaladarea conflictului asupra economiei bulgare. Unul din efectele așteptate este creșterea inevitabilă a prețurilor la produsele petroliere, ce va impulsiona inflația.