„Filmele lui Tarkovski erau o oază de libertate pentru noi în acel regim concentraţionist"

În cadrul Salonului internațional de carte de la Chișinău a fost lansat volumul intitulat „Îndrăgostit de Tarkovski. Mic tratat de trăire a artei", de Mihai Vacariu, licențiat în filosofie, cercetator în domeniul comunicării și filmului. Scriitorul român spune că a ținut să inițieze anume la Chișinău seria de lansări ale volumului editat în română în baza versiunii inițiale în limba engleză, ca să povestească unui public familiarizat cu limbajul lui Tarkovski cum l-a „vizionat, simțit și trăit" un român sub regimul lui Ceaușescu. Cu Mihai Vacariu a stat de vorbă Vasile Botnaru.

Europa Liberă: Nu cumva stricaţi orzul cu gâştele, vorbind despre asemenea materie într-o lume care se uită la soap opere şi este super pragmatică, şi comercializată?

Mihai Vacariu: „Nu. Consider că este necesar un astfel de demers, ne reîntoarcem către cultură pentru că vedem cum a venit şi criza financiară, vedem ce se întâmplă în jurul nostru şi cu internetul. Începem să ne pierdem fundamentul şi valorile fundamentale. Şi este necesară această reîntoarcere la aceste valori... Întotdeauna, de-a lungul istoriei, oamenii au avut nevoie de cultură, au avut nevoie de artă, de tablouri, de cărţi, de muzică. Şi arta, în general, şi cultura a supravieţuit, în ciuda tuturor problemelor... Sunt convins că va supravieţui şi acum. De aceea demersul meu nu consider că este inutil, ci doar o mică părticică, o mică cărămidă la zidul spiritualităţii care s-a construit de-a lungul anilor.”

Europa Liberă: Dar aţi căutat această părticică într-un lagăr al inamicilor tradiţionali ai României, basarabenilor. Există suficienţi basarabeni care se vor gândi acuma cumva că cochetaţi cu ruşii.

Mihai Vacariu: „Am fost şi noi în acelaşi GULAG, tot ruşii au adus comunismul la noi în ţară. De fapt, nu atât ruşii, cât puterea sovietică. Andrei Tarkovski însuşi a fost un spirit liber. El, până la urmă, a şi fugit din Rusia şi a cerut azil în Italia. Cartea mea este tocmai despre această libertate. Eu mi-am găsit libertatea, menţionez în cartea mea, mi-am găsit libertatea în acel sistem concentraţionist, mi-am găsit libertatea, vizionând filmele lui Tarkovski.”

Europa Liberă: Cum credeţi, după ce aţi studiat ce a făcut Tarkovski, ce a scris Dostoievski, ce a simţit Dostoievski, de ce ruşilor, la modul practic, nu le reuşeşte libertatea instituţionalizată?

Mihai Vacariu: „Este dificil de răspuns. Şi noi avem probleme, chiar dacă am intrat în Uniunea Europeană, România are probleme cu libertatea instituţionalizată, instituţiile nu funcţionează, este corupţie peste tot. Cred că ţine cumva de spiritul nostru răsăritean. Ştiţi foarte bine: românii sunt la graniţa catolicismului cu ortodoxismul. Cred, părerea mea, este o părere personal-subiectivă, cred că ţine ceva de natura noastră est-europeană, ne supunem unor reguli. Probabil, aici aş căuta răspuns la întrebarea dificilă pe care mi-aţi pus-o.”

Europa Liberă: Cât de universal credeţi că este Tarkovski pentru spectatorul mondial?

Mihai Vacariu: „Eu am trăit, mai bine de 7 ani, în Australia, am călătorit în lume, am studiat şi în alte părţi, majoritatea bibliografiei mele sunt cărţi scrise în limba engleză sau în spaţiul anglo-saxon despre Tarkovski. Are un public fantastic. În primele 6 luni, când am ajuns în Australia, era un festival Tarkovski, în toate capitalele Australiei, la care erau sute de oameni sau săli pline şi cu critici, cu discuţii. Eu am fost surprins. Sunt cărţi extraordinar de bune şi foarte multe, peste 150 de titluri din ce am citit eu, despre Tarkovski, în spaţiul anglo-saxon. Are un public al lui şi este extrem de bine recepţionat, tocmai pentru că el, prin ce a menţionat în filmele lui, este particular. Sunt foarte autobiografice filmele lui, dar a ajuns să atingă universalul... Acesta este marele talent şi marele merit al operei lui Tarkovski: a reuşit să atingă universalul...

„Îndrăgostit de Tarkovski. Mic tratat de trăire a artei"

Am ajuns în Australia, chiar lucrasem puţin la carte şi am citit, cum vă spuneam, cele numeroase cărţi despre Tarkovski, extrem de bine scrise şi avizate. Şi mi-am dat seama că o carte simplă, carte de interpretare a filmelor lui Tarkovski, nu era suficient pentru că deja se spusese aproape tot despre aceste filme şi mult mai bine decât aş fi putut spune eu. Mă îndepărtasem oarecum de percepţia reală şi trăirea acea profundă a filmelor lui Tarkovski, începusem să nu mai trăiesc filmele lui Tarkovski, cum le trăiam când le vizionam pe vremea comunistă. Şi atunci mi-am dat seama că adevărata carte pentru mine, pe care trebuie să o scriu, este modul cum am trăit filmele lui Tarkovski pe vremea lui Ceauşescu şi să fie un manifest, aşa cum spuneam, un îndemn să ne reîntoarcem la acea trăire, care era extrem de profundă. Deci cartea mea nu este o carte de critică, nu este o carte de film, ci este o poveste, o naraţiune despre cum am trăit aceste filme ale lui Tarkovski şi cum am căpătat un sens al vieţii, în acea perioadă şi cum sper că cititorii pot să capete un sens, citind cartea mea şi revizionând filmele lui Tarkovski.”

Europa Liberă: Sunteţi un autor sofisticat, sunteţi filosof, sunteţi gânditor. Ca să-l înţelegi pe Tarkovski, trebuie să ai pregătirea dumneavoastră sau este valabil pentru oricine şi orice pregătire ar avea?

Mihai Vacariu: „Am mulţi, foarte mulţi prieteni care nu sunt nici filosofi, nici nu au citit extrem de mult şi înţeleg filmele lui Tarkovski, le trăiesc la fel ca mine. Filmele lui Tarkovski pot fi citite şi percepute, şi trăite de orice spectator.”

Europa Liberă: Câtă rebeliune are Tarkovski şi câtă artă? Cât manifest politic şi pledoarie pentru libertate? Dar câtă creaţie firească, naturală a unui mare artist? Cum credeţi?

Mihai Vacariu: „Chiar scriu în cartea mea că există mai multe interpretări în planuri paralele oarecum despre arta lui Tarkovski: de la politic, religios, metafizic, filosofic. Şi interpretarea politică era o componentă extraordinar de importantă pe vremea comunismului. De exemplu, noi vedeam una din interpretările politice pe care o vedeam în filmul „Călăuza” (Stalker) al lui Tarkovski, discutam împreună cu prietenii şi spuneam: Ghidul, de fapt, este ghidul comunist, marele conducător care duce ştiinţa şi arta prin tuneluri şi le duce, şi le promite o fericire ideatică care există doar în mintea călăuzei. Şi chiar spuneam: Stalker vine de la Stalin, iar când arunca piuliţele în filmul „Călăuza”, Stalker, spuneam că acelea sunt cincinaluri, directivele pe care le trasează. Deci noi, când mergeam la „Călăuza” şi era doar o singură dată pe săptămână, într-un singur spectacol şi normal trebuia o săptămână întreagă şi în cele mai obscure cinemauri, erau sălile totdeauna pline. Şi, aşa cum scriu în carte, ne simţeam că eram participanţi la o conspiraţie, o conspiraţie tăcută. Dar eram participanţi la o conspiraţie împotriva regimului. Deci filmele lui Tarkovski erau o oază de libertate pentru noi în acel regim concentraţionist. Şi există multe, multe, menţionez în cartea mea, multe aluzii chiar directe şi mai puţin directe împotriva regimului.”

Europa Liberă: Ruşii spun că au avut nişte vârfuri care efectiv au contribuit la dărâmarea regimului. Credeţi că Tarkovski a erodat şi el din interior regimul?

Mihai Vacariu: „Fără îndoială. Eu, cel puţin, şi toţi prietenii care vedeam filmele, aşa cum am menţionat mai devreme, consideram că erau un fel de protest împotriva regimului şi o pledoarie pentru libertate, măcar libertatea spiritului, dacă nu se putea libertatea fizică. Dar noi le vedeam ca un protest. Când mergeam la filmele lui Tarkovski, era un fel de protest al nostru împotriva regimului, un protest tăcut.”