Casa Albă: „America este mai puternică atunci cînd președintele și Congresul cooperează”.
Comisia pentru relatii internationale a Senatului american a votat sa-i ofere presedintelui Obama autoritate limitata sa foloseasca forta militara impotriva Siriei. Corespondentul Europei Libere la Washington, Valeriu Sela, oferă precizări suplimentare.
Votul din Comisia pentru Relatii Externe a Senatului a fost 10 la 7, in favoarea rezolutiei. Doi democrati de stinga au votat impotriva rezolutiei dorita de presedintele democrat Obama, un alt democrat a votat prezent si trei republicani s-au alaturat administratiei, in sprijinul rezolutiei.
In cele doua camere ale Congresului diviziunile cu privire la aceasta chestiune ramin insa adinci. Casa Alba a salutat votul comisiei aratind ca „America este mai puternica atunci cind presedintele si Congresul coopereaza”. Surse din administratie spera ca Senatul va vota in plen, la revenirea din vacanta, saptamina viitoare, dar in Camera Reprezentantilor dezbaterile ar putea sa ia inca cel putin o saptamina.
In timp ce membrii ai comisiei senatoriale votau, oficialitati din administratie au fost audiate de Comisia pentru relatii internationale a Camerei Reprezentantilor. In drum catre summitul G8 din Rusia, Obama a spus ca linia rosie, despre care a vorbit atunci cind s-a referit la perspectiva ca Siria sa foloseasca arme chimice, nu a fost trasata de el ci de comunitatea internationala, prin angajamentele asumate vizind interzicerea armelor chimice. „Nu credibilitatea mea este in joc” - a spus presedintele Obama, continuind „Credibilitatea comunitatii internationale este in joc. Credibilitatea Americii si a Congresului sint in joc”.
Votul din comisia senatoriala a fost strins. Sponsorul rezolutiei, senatorul republican Bob Corker s-a alaturat presedintelui Obama, la fel procedind si republicanul de Arizona, Jeff Flake. Dar cei trei democrati care s-au opus constituie un avertisment la adresa Casei Albe, in perspectiva votului din Camera. Senatorii Christopher Muphy din Conecticut si Tom Udall din New Mexico – doi dintre democratii care au votat impotriva sint nou veniti in Senat si reflecta inca spiritul Camerei. Senatorul de Messachusets, Edward Markey, cel mai nou membru al Senatului a votat prezent spunind ca este inca bintuit de votul sau pentru autorizarea razboiului din Irak. Textul rezolutiei este un compromis, dar proeminentul republican John McCain isi doreste ca presedintele sa aiba chiar mai multa latitudine sa extinda operatiunea, daca considera adecvat.