Un elogiu postum scriitorului Alex. Leo Șerban.
La planète Proust (Planeta Proust) este titlul eseului pe care Alex. Leo Şerban îl consacră autorului Căutării timpului pierdut, eseu ce apare la editura franceză Non Lieu. Apariţie, din nefericire, postumă: Alex. Leo Şerban a încetat din viaţă în 2011, la vârsta de numai 52 de ani. Critic de film reputat, scriitor cu multiple valenţe, „Leo” – cum îi spuneau prietenii şi admiratorii – era şi un excelent cunoscător al literaturilor franceză şi engleză, din care de altfel a şi tradus.
Cartea aceasta despre Proust este, într-un fel, şi rezultatul unui pariu. Leo şi-a propus o lectură integrală şi continuă a imensului roman proustian care, după cum se ştie, se pretează şi la o lectură „pe sărite”. În acest scop, s-a rupt de preocupările sale obişnuite şi s-a dus la celalalt capăt al lumii, la Buenos Aires, unde a început, pe 15 noiembrie 2009, lectura aprofundată a lui Proust. A terminat romanul pe 29 ianuarie 2010 după care s-a apucat să transcrie, pe calculator, pasajele şi frazele care i se păruseră demne de interes. Eseul a luat naştere, apoi, din comentarea acestor pasaje, fiind vorba, aşa cum spune – modest – subtitlul, de „schiţele unui jurnal de lectură”.
Ceea ce trebuie spus numaidecât este că Le Şerban era un cititor excepţional, de o rară sensibilitate şi totodată atent la toate subtilităţile textului. Nu avem a face, evident, cu o interpretare sistematică şi erudită ci cu una proaspătă şi incitantă. Leo examinează o serie de teme ce i se par esenţiale, unele cunoscute – timpul, gelozia, creaţia artistică, altele puţin explorate – Proust şi filmul sau Proust şi fotografia.
Eseul e compus din secvenţe relativ scurte, înşiruindu-se într-o aparentă dezordine: în fapt, există o ordine interioară a consideraţiilor autorului, precum şi sugestive efecte de simetrie – primul capitol, spre exemplu, se intitulează „Lectura” iar ultimul – „Scrisul”. Peste tot sunt notaţii de mare fineţe, care adesea ne frapează: Leo avea, printre altele, darul formulărilor memorabile.
Să adaug că eseul a fost redactat în limba franceză, o franceză ireproşabilă, încât ai crede că e limba maternă a autorului. Şi prin asta, Leo se dovedea a fi un spirit european, hrănit la izvoarele marii culturi, aceea care i-a stimulat şi pasiunea pentru „planeta Proust”.