Propunerea unei rezoluții ONU care să pună armele chimice al Siriei sub control internațional este tema unor intense negocieri diplomatice în aceste zile. Damascul a acceptat să respecte inițiativa rusească de a-și preda arsenalul chimic, îndepărtînd pentru moment perspectiva unor lovituri militare americane împotriva guvernlui președintelui sirian Bașar al-Assad. Dar Rusia rwspinge solicitarea Americii și a Franței pentru adoptarea unei rezoluții ONU cu valoare imperativă, care să conțină referirea la consecințe foarte serioase în caz că Siria nu-și respectă obligațiile. Marți, președintele Statelor Unite Barack Obama a anunțat că Washingtonul și aliații săi vor da o șansă soluției diplomatice, menținînd însă opțiunea militară pe masă.