Ministrul de externe Natalia Gherman a vorbit la Washington despre reformele din Moldova

La Washington, în prima zi a vizitei americane, ministrul moldovean de externe, Natalia Gherman, a vorbit, la o conferinţă organizată de Institutul European, despre importanţa reformelor făcute de Moldova în efortul de integrare europeană.

Între altele, d-an Gherman a declarat, în prezenţa preşedintelui Parlamentului lituanian, că Moldova aşteaptă la summitul de la Vilnius, din luna noiembrie, şi o evaluare foarte pozitiva a Comisiei Europene privind progresele făcute pentru a obţine liberalizarea regimului de vize pentru moldoveni.

Decizia nu va fi luata la summitul de la Vilnius, dar aşteptăm ca decizia să fie luată în prima jumătate a lui 2014, a spus, la Washington, şefa diplomaţiei moldovene, care a pledat şi pentru o relaţie mai strânsă dintre Chişinău şi Washington, atât din punct de vedere politic, dar şi economic, cu mai multe investiţii americane în Moldova.