Premierul Iurie Leancă despre tentativele de dialog ale reprezentanţilor Chişinăului cu Moscova.
Premierul Iurie Leanca a vorbit astăzi, la bilanţul celor 100 de zile de guvernare, şi despre relaţia economica şi politică a Chișinăului cu Rusia, după cum relatează Valentina Ursu:
Autorităţile de la Chişinău vor face tot ce le stă în puteri pentru a nu se lăsa antrenate în eventuale discuţii neconstructive şi tentative de a înrăutăţi situaţia cu partenerii de la Moscova, a precizat premierul Iurie Leancă:
„Tot ce pot să vă spun, în contextul relaţiilor bilaterale dintre Chişinău şi Moscova şi cu accentul pe dimensiunea energetică, dar nu doar pe acest segment, este că Chişinăul a demonstrat că este un partener de nădejde, este un partener care îşi achită facturile la timp, este un partener serios şi care îşi îndeplineşte aceste angajamente cu maximă responsabilitate. Ceea ce am mai demonstrat noi, în mod special, în ultima perioadă de timp, că preferăm să menţinem şi să intensificăm dialogul cu partenerii ruşi, să ne axăm pe probleme, acolo unde sunt probleme reale, dacă e vorba de calitatea anumitor produse, dacă e vorba de anumite restanţe şi, prin dialog, prin comunicare, prin schimb de opinii, să găsim soluţii, astfel încât şi vizita domnului viceprim-ministru Lazăr la Moscova, şi vizita de mâine a domnului ministru Bumacov la Moscova pentru a se vedea cu domnul Onişcenko – cel puţin, această întrevedere este preconizată şi sper să aibă loc – urmăresc exact această logică: dorinţa de a găsi soluţii pentru problemele care există şi dorinţa de a comunica şi de a înţelege care e logica la baza unor decizii luate mai recent de către partenerii noştri de la Moscova.”
„Eu nu ştiu: astăzi vom reuşi să semnăm un nou contract sau va rămâne în vigoare contractul existent şi ne vom conduce de prevederile contractului existent. Urmează să vedem. Astăzi şi mâine vor avea loc aceste discuţii şi vom lua decizii ulterioare. Problema datoriei este o problemă veche, o problemă complexă. Sper să găsim, la fel, o soluţie, dar nu cred că va fi o soluţie uşoară şi o soluţie imediată. Trebuie să avem răbdare şi să mergem cu maximă coerenţă şi insistenţă, şi consistenţă pentru a realiza aceste obiective.”
Şeful cabinetului de miniştri doreşte un dialog constructiv cu partenerii de la Moscova. Iurie Leancă explică de ce:
„Sperăm că relaţiile comerciale cu Federaţia Rusă vor avea loc într-un context al relaţiilor civilizate, neinfluenţate de elemente politice şi în conformitate cu aceleaşi reguli ale OMC-ului, Organizaţiei Mondiale a Comerţului, din care facem parte şi noi, şi Federaţia Rusă, în conformitate cu prevederile Zonei de Liber Schimb în spaţiul CSI, astfel încât vom putea evita asemenea evoluţii sau involuţii nedorite. Dar studiem impactul şi cred că vom reuşi să depăşim aceste probleme care, bineînţeles, vor avea anumite efecte nu tocmai benefice. Concomitent, cunoaşteţi foarte bine, discutăm despre accesul mai mare al produselor noastre pe alte pieţe, pe piaţa europeană, în primul rând, dar nu ne limităm doar la acest exerciţiu – piaţa europeană, deşi este prioritară, din acest punct de vedere. Chiar ieri am vorbit cu domnul Dacian Cioloş, comisar european pentru agricultură. Cred că săptămâna viitoare, dânşii vor anunţa despre anumite decizii care a putea avea efecte pozitive pentru, cel puţin, industria viniviticolă.”
Premierul Leancă a reconfirmat că decizia Republicii Moldova de a parcurge calea europeană este fermă. Reuniunea de la Vilnius este un eveniment important, dar nu e sfârşitul istoriei. Este doar un eveniment şi un jalon important în acest parcurs european.