Premierul Iurie Leancă la Tiraspol, premierul Japoniei Shinzo Abe în Statele Unite, la Viena are loc o şedinţă a conducerii AIE.
Premierul Iurie Leancă se întâlneşte la Tiraspol cu liderul separatist Evgheni Şevciuk . Leancă declara vineri că vrea, între altele, să se treacă „.. la discuţiile privind statutul regiunii în componenţa Republicii Moldova.”
„Aș vrea să pun în discuție mai multe probleme, - a spus Iurie Leancă, - începând cu zona de securitate. Să facem astfel încât să evităm orice posibile acțiuni unilaterale.” Premierul a spus că va discuta cu şeful administraţiei separatiste şi „despre libertatea circulației transporturilor, mărfurilor, despre forțele de menținere a ordinii publice și combaterea criminalității (…), despre problema școlilor noastre. Să explicăm ce obiective urmărim atunci când discutăm despre controlul fluxului migrațional.”
*
Curtea Constituțională va examina constituționalitatea votului din parlament asupra raportul comisiei de investigare a incidentului din Pădurea Domnească.
Autorul sesizării, avocatul parlamentar, Tudor Lazăr, susține că în acest caz a fost încălcat articolul privind separarea puterilor în stat (puterea judecătorească, legislativă și executivă).
În opinia sa, comisia de anchetă în cauză a făcut, iar parlamentul prin hotărârea sa a aprobat, constatări de natură să influențeze rezultatul procedurilor judecătorești.
Totodată avocatul denunță faptul că în raportul Comisiei nu este respectată independența judecătorilor și procurorilor și prezumția nevinovăției.
*
Curtea de Conturi examinează raportul privind modul cu Ministerul Economiei şi unele instituţii din subordinea acestuia au cheltuiat banii anul trecut.
*
Premierul Japoniei Shinzo Abe incepe o vizită în Statele Unite și Canada in timp ce preşedintele Bulgariei Rosen Pletnev merge la New York, în ajunul deschiderii dezbaterilor Adunării generale ONU.
*
La Moscova are lor summit-ul investiţiilor, la care participă vicepremierul Igor Şuvalov şi ministrul de finanţe Anton Siluanov.
*
La Viena are loc o nouă şedinţă a conducerii Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică – unde este de aşteptat să fie discutată şi recenta declaraţie a preşedintelui iranian Rohani, care a spus că ţara sa nu vrea să producă nici o armă de distrugere în masă.
Se speculează că această declaraţie ar fi făcut posibilă acum o întrevedere cu preşedintele Barack Obama, cu ocazia Adunării generale ONU.