Cum se poate implica cetăţeanul în luarea deciziilor?

Nu există precedente de sancţionare a administraţiilor care fac legea după bunul lor plac, fără să ţină cont de părerea cetăţeanului.

Chiar dacă pare a fi puţin probabil, îmi place să cred că fiecare dintre noi este conştient de faptul că atunci când suntem chemaţi la urne să votăm pentru cei care urmează să ne guverneze, obţinem şi dreptul de a participa la guvernare. Cum anume? Fie că monitorizăm activitatea administraţiei publice locale, participăm la luarea deciziilor sau, cel puţin, prin faptul că suntem consultaţi atunci când sunt luate decizii în chestiuni care ne vizează în general sau pe fiecare în parte. Şi această relaţie nu e un cadou oferit de decidenţi, ci o obligaţie, obţinută odată cu victoria întrun scrutin, local sau naţional.

Una din practicile cele mai vizibile de antrenare a societăţii în monitorizarea actului de guvernare este activitatea Consiliului Naţional de Participare (CNP), format din reprezentanţii a peste 30 de organizaţii neguvernamentale, care, deja de câţiva ani, urmăreşte, competent, procesul decizional la nivelul Guvernului, oferind o expertiză din afară, dar şi informând cetăţenii despre procesele care au loc la nivelul instituţiilor de stat. Preşedintele CNP-ului, Sergiu Ostaf, spune, cu mândrie, că jumătate din propunerile făcute de societatea civilă, sunt acceptate de Guvern:

Sergiu Ostaf

„Noi am stabilit că CNP-ul trebuie să devină nu un consultant al Guvernului, ci o platformă care munceşte pentru cetăţean. Se porneşte un proces de politici, de exemplu, la Ministerul Mediului – vizavi de un regulament privitor la folosirea apei - noi anunţăm, printrun produs al nostru, se numeşte Cartare politici, toate părţile interesate, şi omul ştie – acolo s-a început un proces. Probabil că acest proces se va finaliza peste 3-4 luni cu un proiect de lege. Doi – noi contribuim la îmbunătăţirea procesului de elaborare a politicilor publice. Am identificat un proces, noi venim cu o părere, o opinie vizavi de acest proces. Iată partea aceasta nu este prae vizibilă, însă peste jumătate din propunerile noastre sunt aceptate, nu că e a mea ca persoană, ci a 30 de organizaţii, plus încă a 70 de organizaţii care sunt părţi cooperante cu CNP-ul în această platformă”.

Cooperarea bună cu autorităţile, în opinia liderului CNP, este facilitată de Legea privind transparenţa decizională, care obligă autorităţile să plaseze pe paginile web proiectele de acte ce urmează a fi aprobate, dar şi de deschiderea spre dialog, manifestată de actuala guvernare, lucru imposibil în perioadă guvernării comuniste, de exemplu. Chiar dacă unele decizii controversate, cum ar fi cele privind scutirea de impozite a unor agenţi economici sau alocarea resurselor din Fondul de rezervă pentru activităţi sportive, nu au scăpat de ochiul vigilent al reprezentanţilor CNP, totuşi, în multe cazuri, recunoaşte Sergiu Ostaf, Executivul neglijează opinia societăţii civile. De aceea, CPN a decis să facă publică poziţia sa pe marginea proiectelor de decizii incluse pe agenda Guvernului în fiecare zi de miercuri, astfel încât cetăţenii să cunoască din timp despre deciziile pe care urmează să le ia Cabinetul de Miniştri, precizează Sergiu Ostaf:

„Anterior noi trimiteam opinia Guvernului, însă Guvernul de multe ori o neglija, de aceea am spus că în astfel de situaţii o să intervenim şi o să influenţăm procesul decizional prin intermediul mass-media, a opiniei publice. Referitor la unele decizii, care sunt lucrate deja, noi spunem că suntem de acord cu Guvernul, însă în unele cazuri noi argumentam de ce nu suntem de acord. Pentru ca să evităm anumite situaţii care au fost anterior, cum ar fi cazul despre concesionarea aeroportului, noi primii am spus că nu este o decizie corectă sau în cazul destituirilor, a liu Parlicov, Şoltoianu, noi am spus că este neconstituţional. Dar părerea noastră nu a fost luată în seamă”.

Sergiul Ostaf, recunoaşte că CNP reuşeşte, deocamdată, să influenţeze în doar 10 la sută din proiectele de pe agenda Guvernului. Aceasta pentru că societatea civilă încă nu are suficienţi experţi, care să acopere cu expertize toate domeniile. L-am întrebat pe liderul CNP, cum poate cetăţeanul de rând să participe mai eficient în procesul de luare a deciziilor prin intermediul acestei platformei pe care o oferă Consiliul Naţional de Participare:

„Cetăţeanul poate consulta procesul Cartare politici de pe site-ul www.cnp.md şi să vină cu anumite propuneri către grupurile de lucru din cadrul CNP, iar noi vom ambala întro formă adecvată propunerile cetăţenilor şi le vom transmite Guvernului întro formă prelucrată, de expertiză la anumite proiecte de legi, hotărâri sau politici. Cetăţeanul poate fi mai eficient la nivelul administraţiei publice locale, unde poate influenţa direct orice proces sau decizie, care îl privesc nemijlocit ”.

Ludmila Ceaglic

Experienţa bună de a consulta cetăţenii în procesele decizionale dă roade şi în multe primării. În satul Calfa, Anenii Noi, de exemplu, sătenii sunt cei care decid pentru ce să fie alocaţi banii publici sau resursele din proiectele investiţionale. Primăriţa Ludmila Ceaglic, spune că astfel reuşeşte să pună în practică mai multe proiecte utile comunităţii:

„Pentru noi este importantă părerea sătenilor şi ne bucurăm când ei vin cu propuneri, idei bune, chiar şi critici. Parcă este mai uşor să găsim finanţare pentru diferite proiecte atunci când ştim că tot satul este de acord. Aţa am construit cantina pentru bătrâni, unde vin şi mănâncă o dată în zi bătrânii, iar celor aflaţi la pat li se duce mâncarea acasă ...”.

Nu în toate localităţile iniţiativele bune se bucură şi de sprijinul edililor. Proiectul unui grup de tineri din satul Coloniţa, suburbie a municipiului Chişinău, de a oferi o platformă on-line pentru deciziile primăriei nu a găsit, deocamdată, susţinere. Şeful echipei de la portalul www.colonita.eu, Mircea Brenici, programator de meserie, speră astfel să mobilizeze mai mulţi tineri ca să participe la luarea deciziilor la nivel local:

„Nu suntem indiferenţi faţă de soarta comunităţii noastre, oricât de patetic ar suna. Ne-am unit câţiva tineri cu aceleaşi viziuni şi am început pe cont propriu să dezvoltăm acest site, pe care plasăm toată informaţia ce ţine de activitatea autorităţii locale. Însă nu suntem informaţi despre toate şedinţele care au loc. Uneori, la şedinţele comisiilor de specialitate, am fost rugaţi să plecăm. Probabil, nu le convenea lor ca să fie făcute publice diferite aspecte ale luării deciziilor. De exemplu bugetul localităţii a fost aprobat la o şedinţă ad-hoc, despre care nu am ştiut”.

Legea privind transparenţa decizională, în vigoare din 2008, obligă toate autorităţile publice să consulte cetăţenii în chestiunile de interes public. Procesul de participare a cetăţenilor la luarea deciziilor, la părere mai multor experţi, încă nu este eficient, întrucât nu există precedente de sancţionare a administraţiilor care fac legea după bunul lor plac, fără să ţină cont de părerea cetăţeanului.