Pe cine a finanțat Lukoil şi cum a primit în schimb accesul la informații despre resursele României

Este vorba despre neglijența foștilor guvernanți de dreapta? Sau e un aranjament al acestora?

Rușii de la compania energetică Lukoil vor avea în curând pe mână informații substanțiale despre resursele din subsolul României. Este vorba despre licitația pe care trebuie să o organizeze Lukoil pentru realizarea unui Centru de Date, care să conțină informațiile Agenției pentru Resurse Minerale din România. Potrivit Hotnews, care a descoperit această anomalie, compania rusească a participat în 2010 la o licitație publică în cadrul căreia și-a adjudecat concesionarea a două perimetre din Marea Neagră, ocazie cu care investitorii ruși au încheiat două acorduri cu ANRM, Agenția Națională pentru Resurse Minerale, documente care au fost ulterior adoptate și de guvernul condus pe-atunci de democrat-liberalul, Emil Boc, actualmente primarul municipiului Cluj-Napoca.

În cadrul negocierilor din 2009, Lukoil a reușit să ajungă în postura dublă de jucător, organizator și administrator de informații publice în România. Diverși investitori în domeniul energetic spun că este neobișnuit din partea unui stat european să delege unei companii străine o sarcină atât de complicată, cum este cea de a pune pe picioare o uriașă bază de date care să cuprindă tot ceea ce conține subsolul României.

Este vorba despre neglijența foștilor guvernanți de dreapta? Sau e un aranjament al acestora? Întâmplător sau nu Lukoil România a fost unul dintre finanțatorii oficiali ai președintelui Traian Băsescu din 2009, dar directorul general al companiei spunea că a virat banii în conturile PDL, al cărui simpatizant declara ca este.

Finanțarea partidelor din România rămâne în continuare o enigma, fiindcă sumele care pot ajunge în visteriile formațiunilor politice potrivit legii, sunt destul de mici și de aceea, de obicei, banii care se folosesc în campaniile electorale autohtone sunt bani negri. După alegeri, finanțatorii sunt îndeobște răsplătiți prin tot felul de contracte, cum pare să fie și cele de care beneficiază acum Lukoil. În perioada guvernării de dreapta a fost luată de altfel în discuție ideea modelului german de finanțare a partidelor, dar această soluție a fost abandonată destul de repede pentru că modelul nemțesc interzice finanțările din afara Uniunii Europene.

Așadar, în vreme ce Traian Băsescu se bătea declarativ cu Moscova, pentru insistența cu care Kremlinul vrea să-și păstreze influența în această parte a Europei, partidul președintelui îi oferea companiei rusești Lukoil pe tavă realizarea unui sistem informatic pentru gestionarea resurselor naturale din România, sistem care va îngloba informații cu grade diferite de secretizare despre petrolul, minereurile, gazul natural și tot ceea ce se mai află în subsolul țării. Fostul director al ANRM, cel care a făcut aranjamentul susține că rușii doar vor finanța și pune la punct Centrul de Date și că nu vor avea acces la el, dar lucrurile sunt deocamdată destul de încurcate.