De ce ar trebui ei să investească într-o societate dezarticulată, care nu oferă prea multă siguranţă?
Aflu, dintr-un interviu matinal la Europa Liberă, că Asociaţia Hilfswerk Austria International şi Centrul CBS-AXA au realizat un sondaj de opinie pentru a vedea în ce măsură banii migranţilor moldoveni au schimbat comunităţile noastre. Ei bine, sondajul deconspiră o realitate care nu are cum să ne năucească. Iese că migranţii moldoveni nu prea participă cu investiţii/donaţii la proiecte comunitare menite să le primenească localităţile natale. Banii cîştigaţi în străinătate sînt folosiţi pentru bunăstarea personală, pentru consum.
Un interlocutor recent m-a întrebat: „Şi de ce ar trebui migranţii să investească în dezvoltarea comunităţilor moldoveneşti?” E o întrebare interesantă asta. În fond, ei nu sînt obligaţi să facă aşa ceva. Daca omul simte nevoia - investeşte. Dacă nu simte nevoia arzătoare, de ce s-o facă? Fireşte, ar fi foarte frumos ca un gastarbeiter să ofere nişte sume pentru un proiect comunitar, să manifeste un soi de solidaritate care există pe alte meridiane. Însă, din cîte vedem, dorinţa de a primeni comunitatea e liliputană la migranţii moldoveni.
De ce? Cîştigă prea puţini bani ca să facă donaţii? Abia le ajunge să-şi soluţioneze problemele personale? Poate fi şi asta o explicaţie, dar, desigur, există una mai evidentă, după părerea mea.
Societatea moldovenească e dezagregată, compusă din „fortăreţe familiale” care nu comunică între ele, iar în cazul migranţilor ruptura e deseori şi mai proeminentă. Să nu uităm, stimaţi ascultători, că mulţi dintre aceşti concetăţeni de-ai noştri au plecat cu gustul amar al decepţiei, cu sentimentul că societatea i-a abandonat şi i-a lăsat în voia sorţii, cu ideea că AICI nimic nu poate fi realizat. Şederea în alte ţări, mai prospere şi mai pline de posibilităţi, contrastul izbitor dintre patria veche şi cea nouă le-a întărit doar convingerea.
I-am auzit pe mulţi migranţi constatînd cu amărăciune că şi acum în Moldova nu s-a schimbat nimic, că aici regulile economice şi legalitatea sînt altfel decît în Italia sau Portugalia. Şi, aceasta fiindu-le optica, de ce ar trebui ei să investească într-o societate dezarticulată, care nu oferă prea multă siguranţă?
Un aspect aparte e acela al pensiilor pe care ar vrea să le primească, în Moldova, unii dintre migranţi. Fireşte, ideal ar fi ca ei să primească pensii mai consistente în ţările în care au muncit. Dar asta poate să nu fie la îndemîna tuturor. E o mică problemă aici, fiindcă societatea dezagregată ar putea să nu fie foarte încîntată de pensiile date celor cu contribuţii minuscule la Fondul Social.