Premierul Italiei Enrico Letta a câștigat votul de încredere al Parlamentului

Premierul Italiei, Enrico Letta, a câștigat votul de încredere al Parlamentului cu mare majoritate, după ce rivalul său Slivio Berlusconi a renunțat să mai încerce să răstoarne guvernul. În intervenția lui surprinzătoare, Berlusconi a spus că, după considerații intense, el și aliații lui de centru-dreapta au ajuns la concluzia că Italia are nevoie de un guvern viabil. Din cei 305 senatori italieni prezenți la dezbatere, 235 au votat în favoarea guvernului și 70 împotrivă.