Familiile care locuiesc în barăcile din cartierul Colonia Nuci din Râmnicu Vâlcea au fost evacuate în această dimineață, într-o acțiune mai amplă demarată de primarul municipiului.
Comunitățile de romi sunt distruse și în România, nu doar în Franța, acolo unde autoritățile locale se pregătesc de alegerile din primavara viitoare. O parte dintre familiile care locuiesc în barăcile din cartierul Colonia Nuci din Râmnicu Vâlcea au fost evacuate în această dimineață, într-o acțiune mai amplă demarată de primarul municipiului care a venit cu executorul judecătoresc. De trei săptămâni încoace familiile de romi care locuiesc aici sunt date afară din case sub pretextul că au acumulat datorii prea mari la întreținere, unii spun însă că și-au plătit dările, dar autoritățile tot nu-i lasă să intre, așa că dorm afară.
O evacuare în forță a avut loc la sfârșitul săptămânii trecute și la Eforie Sud, pe litoralul Mării Negre tot la cererea primarului din localitate. 100 de romi și turci, între care 55 de copii au rămas pe drumuri în urma acestei operațiuni de „curățare” a stațiunii. Mai multe organizații neguvernamentale care militează pentru drepturi și șanse egale pentru romi (European Roma Rights Centre (ERRC), Centrul Romilor pentru Intervenţie Socială şi Studii - Romani CRISS şi Asociaţia „Şanse egale”) atrag atenția autorităților că evacuarea forțată contravine obligațiilor internaționale asumate de România prin Pactul Internațional privind Drepturile Economice, Sociale și Culturale, Carta Socială Europeană și Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Liderii a trei organizații care înceară să apere drepturile romilor i-au scris premierului român și altor doi miniștri din guvern, cerându-le consultări cu cei afectați, dar și informații cu privire la evacuările propuse și eventual scopul în care va fi folosit terenul de unde sunt goniți romii. Militanții pentru drepturile omului mai cer ca evacuările, în cazul în care sunt cu adevărat necesare, să nu fie făcute pe vreme rea sau noaptea, iar cei dați afară din case să fie informați asupra căilor de atac juridic pe care le au la dispoziție.
Citând Convenția cu privire la Drepturile Copilului, care prevede că statele „trebuie să ia măsuri corespunzătoare pentru a-i asista pe cei care au în grijă copii” și să „ofere asistență materială și programe de sprijin, în special în ceea ce privește hrana, îmbrăcămintea și locuința”, organizațiile neguvernamentale le-au cerut de fapt autorităților să aibă grijă de familiile cu copii, rămase fără case.
Drama romilor evacuați în aceste zile este cu atât mai mare cu cât temperaturile în România au scăzut brusc de la aproape 30 de grade la 10 grade și chiar mai puțin în timpul nopții, iar cei rămași fără locuințe trebuie să doarmă afară în frig și ploaie.
În paralel, în Franța, liderii locali sunt favorabili ministrului de Interne, Manuel Valls, care a cerut dezmembrarea tabrelor de romi, de origine română și bulgară din Hexagon.
România este nemulțumită de mișcările brutale ale oficialilor francezi, care au declarat că problema romilor ar putea bloca România și Bulgaria la porțile Zonei Schengen. În același timp, însă, autoritățile române au aceleași reflexe ca și cele franceze să-i scoată pe romi din scenă, să-i ascundă, în așa fel încât să nu fie văzuți de nimeni. Primarul din Baia Mare de pildă a ridicat un zid în oraș pentru a-i lăsa pe romi în afara așa numitului „spațiu de civilizație urbană”. Recent Inalta Curte de Casatie și Justiție a menținut hotărârea prin care CNCD, Consiliul Național de Combatere a Discriminării a constatat că ridicarea zidului din Baia Mare, prin care se delimitează blocurile locuite de romi de strada principală, constituie faptă de discriminare. Primarul va trebui să plătească o amendă de aproape 2000 de euro, dar a spus deja, că nu va demola zidul, fiindcă nu intră în atribuțiile lui.
Alungarea sau izolarea romilor în ghetouri pare să fie soluția preferată de România, iar mediile de informare fac aproape orice pentru a confirma această „necesitate”, folosind o serie de exemple negative și promovând stereotipurile și prejudecățile etnice.