Întrevedere Ducuvah Abdurahmanov - Demian Karasen la Groznîi

Spicherul parlamentului cecen, Ducuvah Abdurahmanov și vicepreședintele Adunării Populare de la Comrat, Demian Karaseni s-au întâlnit la Groznîi, cu ocazia zilei acestui oraș.

Un comunicat al parlamentului cecen spune luni că cei doi au luat în discuție ”posibile direcții ale cooperării parlamentare” și au făcut schimb de insigne de deputați.

Ziua capitalei cecene este sărbătorită la 5 octombrie și coincide cu ziua de naștere a liderului cecen, Ramzan Kadîrov, care a împlinit 37 de ani.