Deputații guvernării vor să limiteze numărul moțiunilor de cenzură depuse de opoziție

Deputații guvernării au repetat că vor să limiteze numărul moțiunilor de cenzură depuse de opoziție. Vorbind în ajunul dezbaterii unei noi moțiuni comuniste, deputatul liberal reformator Ion Hadârcă a spus astăzi că PCRM „nu poate elabora la nesfârșit moțiuni de cenzură” și că modificarea legii ar fi „potrivită”.

Hadârcă a făcut declarația după o ședință a liderilor coaliției de guvernare. Parlamentarii puterii au respins săptămâna trecută o moțiune de cenzură comunistă, legată de tranzacțiile de la Banca de Economii și Aeroportul Internațional Chișinău. Dar mâine parlamentarii vor dezbate altă moțiune PCRM, privind chestiunea transnistreană.