Ce au discutat premierul Iurie Leancă şi miniştrii de externe ai Suediei şi Poloniei la Chişinău?
Azi dimineaţă, miniştrii de externe ai Poloniei şi Suediei, Radek Sikorski şi Carl Bildt, au ţinut o conferinţă de presă împreună cu premierul Iurie Leancă. Valentina Ursu a fost prezentă la conferinţă.
Europa Liberă: Valentina, cum vede premierul Iurie Leancă viitorul Republicii Moldova, după summit-ul de la Vilnius?
Valentina Ursu: „Dacă e să-l citez, premierul Leancă a spus că a informat prietenii Moldovei despre ceea ce îşi propun autorităţile de la Chişinău să facă în mai multe domenii, inclusiv în domeniul combaterii corupţiei, în domeniul reformării justiţiei, despre nevoia modernizării sistemului judecătoresc din Republica Moldova, dar şi ceea ce trebuie să facă guvernul în domeniul economic, eliminarea constrângerilor, să stimuleze investiţiile, să creeze locuri de muncă. Şeful guvernului a anunţat că discuţiile cu miniştrii de Externe ai Suediei şi Poloniei s-au referit la agenda europeană şi calendarul evenimentelor de până, dar, mai ales, de după reuniunea din noiembrie de la Vilnius. A spus că Uniunea Europeană urmăreşte tot ceea ce se întâmplă în Moldova şi susţine plenar modernizarea ţării, inclusiv prin aceste fonduri europene care continuă să vină spre Chişinău.”
Europa Liberă: A discutat şi despre perspectivele relaţiilor cu Rusia, înainte, dar, mai ales, după summit-ul de la Vilnius?
Valentina Ursu: „Premierul a spus că îşi doreşte cooperare bună cu Moscova. Integrarea europeană nu este în contradicţie cu relaţia pe care o are ţara cu Federaţia Rusă, a spus domnul Leancă. Doar că îşi doreşte relaţii civilizate, constructive, în baza unor reguli prevăzute, inclusiv în Tratatul Organizaţiei Mondiale a Comerţului, din moment ce acest embargou pentru vinurile moldoveneşti încă nu a fost ridicat. Domnul Leancă a recunoscut că între cele două părţi sunt divergenţe în ceea ce priveşte modul de soluţionare a problemei transnistrene şi a retragerii trupelor ruseşti din zona de est a ţării. Iurie Leancă a reiterat că integrarea europeană ajută autorităţilor să devină parteneri previzibili atât pentru prieteni din Vest, cât şi pentru cei din Est.”