Persoanele cu antecedente penale nu vor putea solicita un loc de muncă în învăţământul din Moldova

Persoanele cu antecedente penale nu vor putea solicita un loc de muncă în învăţământul din Moldova. Totodată, managerii instituţiilor de învăţământ vor fi obligaţi să ceară de la potenţialii angajaţi cazier judiciar, transmite agentia IPN. Un ordin în acest sens a fost emis de ministrul educaţiei, Maia Sandu. Potrivit documentului, directorii generali ai instituţiilor de învăţământ, tineret şi sport sunt obligaţi să nu angajeze persoane care au avut unele probleme penale nici în calitate de personal administrativ sau auxiliar. Executarea ordinului va fi monitorizată de Ministerul Educaţiei.