Fostul prim ministru polonez Tadeusz Mazowiecki a încetat din viață

În Polonia s-a stins din viață primul premier polonez de după căderea comunismului, Tadeusz Mazowiecki. Presa poloneză relatează că Mazowiecki a decedat luni, la vârsta de 86 de ani.
El a devenit prim-ministru în 1989 și a jucat un rol cheie în timpul tranziției poloneze de la comunism la democrație. A fost primul lider non-comunist în Europa centrală și de Est în patru decenii.
Ministrul polonez de externe, Radoslaw Sikorski a spus astăzi la postul național de radio că Mazowiecki a fost „unul din părinții libertății și independenței poloneze”.