Spania cere explicații despre acuzațiile că NSA a interceptat milioane de convorbiri telefonice ale spaniolilor

Ministerul spaniol de externe a cerut explicații ambasadorului american la Madrid, după ce ziarul „El Mundo” a relatat că Agenția Națională de Securitate a Americii ar fi interceptat 60 de milioane de convorbiri telefonice în Spania în doar o lună de zile. Această informație este ultima dintr-o serie provenită din documentele puse la dispoziție de fostul colaborator al NSA Edward Snowden. Presa internațională a relatat pînă acum că NSA a interceptat milioane de convorbiri telefonice în Franța, și convorbiri ale șefei guvernului german Angela Merkel. „Wall Street Journal” a relatat luni că oficialitățile americane au recunoscut în cele din urmă că NSA a supravegheat convorbirile telefonice ale aproximativ 35 de lideri mondiali. Aceeași publicație spune că Agenția americană ar fi încetat supravegherea electronică a Angelăi Merkel după ce președintele Barack Obama a aflat de ea în luna august.