Vladimir Putin conduce topul „Forbes” al celor mai puternici oameni de pe planetă

Președintele Rusiei Vladimir Putin se află în fruntea listei celor mai puternici oameni de pe planetă alcătuit anual de revista americană „Forbes”. Putin l-a depășit în clasamentul de anul acesta pe președintele Statelor Unite Barack Obama, care fusese primul în 2012. Kremlinul nu a vrut să comenteze noul top. Un consilier a spus că pe Putin asemenea lucruri nu-l interesează. Pe locul al treilea în clasamentul „Forbes” se află președintele Chinei, Xi Jinping, urmat de Papa Francisc și cancelarul Germaniei Angela Merkel. Liderul spiritual al Iranului, ayatolahul Khamenei, este pe locul 23, iar premierul Rusiei, Dmitri Medvedev, pe locul 53.