Demararea construcției tronsonului bulgăresc al gazoductului Southstream

Începând de 2018, Bulgaria va primi anual dividende de aproximativ 360 de milioane de euro.


Președintele concernului rus Gazprom, Alexei Miller, și premierul bulgar Plamen Oreșearski au participat astăzi la începerea construcției segmentului bulgăresc al conductei South Stream, care va duce gaze rusești spre centrul Europei, fără să treacă prin țări de tranzit considerate de Moscova problematice, cum este de pildă Ucraina. Detalii în relatarea corespondentului nostru la Sofia Petio Petkov.

În urmă unei unei întâlniri surpriză de cinci ore cu președintele „Gazprom”-ului, Alexei Miller, primul ministru Plamen Oreșearski a ordonat începerea lucrărilor de construcție-montaj la tronsonul bulgăresc al gazoductului „Southstream” prin care vor fi tranzitate anual spre Europa centrală și de sud 65 de miliarde m.c. de gaze rusești.

În apropierea localității Rasovo, județul Montana, unde va fi construită una din cele 12 stațiuni de compresare, a fost realizată prima sudură și ridicate steagurile Bulgariei și Rusiei. Ceremonia a fost transmisă „on line” la Consiliul de miniștri.

Premierul a explicat întârzierea cu patru ore a conferinței de presă prin apariția unor detalii de ultima clipă. „Este cel mai mare proiect ce va fi realizat pe teritoriul Bulgariei”, a spus Oreșearski. Întârzierile constatate la prima întâlnire Oreșearski-Miller, pe data de 7 iulie a.c., au fost parțial recuperate.

În Bulgaria vor fi investite 3,5 miliarde euro. În schimbul participării de 50% la gazoduct țara nu va primi taxe de tranzit timp de câțiva ani. Raportul capital împrimutat-participare proprie va fi de 70 la 30. Dobânda creditului de 620 de milioane de euro, asigurat de Rusia a fost redusă de la 8 la 4,25%, a spus ministrul energeticii Dragomir Stoinev.

El a adăugat că începând de 2018 țara va primi anual dividende de aproximativ 715 milioane de leva - 360 de milioane de euro.

La Varna a avut loc o acțiune de protest împotrivă trecerii gazoductului aproape de partea de sud a orașului.

Punerea în funcțiune a „Southstreamului” va fi urmată de oprirea gazoductului de tranzit din România în direcția Turciei și Greciei, avertizează unele medii sofiote.