Un studiu al Confederației Naționale a Patronatului semnalează stagnarea volumului afacerilor în Moldova din cauza practicilor monopoliste

În Moldova există peste 47 de mii de întreprinderi mici şi mijlocii, care au avut de suferit de pe urma crizei economice, dar şi a practicilor monopoliste. Din aceste motive, numărul lor stagnează, la fel ca și volumul afacerilor, a declarat Eugen Roşcovan, preşedintele Asociaţiei Micului Business din Moldova, citat de IPN .
Potrivit studiului „Constrângeri majore asupra mediului de afaceri din Moldova”, făcut la solicitarea Confederaţiei Naţionale a Patronatului din Moldova, peste o treime din oamenii de afaceri susţin că se lovesc de practici monopoliste. De asemenea, 40% din aceştia consideră legislaţia anti-monopol ineficientă, iar 60% consideră că pentru a beneficia de programe guvernamentale de sprijin trebuie să aibă legături politice.