La Cairo începe procesul președintelui Mohamed Morsi și al asociaților săi

La Cairo, începe astăzi procesul președintelui înlăturat al Egiptului, Mohamed Morsi și altor 14 figuri marcante ale mișcării Frăția Musulmană. Ei sunt acuzați de incitarea violențelor soldate cu peste 10 morți la un protest în fața palatului prezidențial în decembrie 2012. Inculpații riscă închisoarea pe viață sau pedeapsa capitală, dacă sunt găsiți vinovați.
Suporterii lui Morsi spun că autoritățile militare ar fi fabricat dovezi împotriva președintelui islamist înlăturat. Ales la primele alegeri democratice în iulie 2012, Morsi a fost răsturnat de armată în iulie anul acesta după proteste în masă la care a fost acuzat de deraierea reformelor democratice. După arestarea sa, guvernul interimat a interzis Frăția Musulmană, arestând alte zeci de figuri marcante ale islamiștilor.