Subfinanțarea învăţământului este doar una dintre probleme, iar o injecție de capital fără o reformă judicioasă va fi complet inutilă.
Sindicatele din învățământul românesc au demarat „un referendum privind blocarea anului școlar actual prin grevă generală”, după cum a declarat Marius Nistor, președintele federației „Spiru Haret”. Principala cerere a profesorilor și învățătorilor este mărirea sumei pe care bugetul de stat o are destinată anual educației. Potrivit Legii învățământului, executivul de la București ar trebui să aloce anual 6 la sută din Produsul Intern Brut, numai că în ultimii ani guvernele au dat în jur de 2,5 la sută, deci mai puțin de jumătate, decât prevederile legale.
Dincolo de subfinanțare, educația, la fel ca și sănătatea sunt sectoarele cele mai nereformate din România. În primul mandat al președintelui Traian Băsescu o comisie de specialiști a redactat un raport amănunțit cu lipsurile și necesitățile învățământului românesc (Raportul Comisiei prezidențiale pentru analiza și elaborarea politicilor din domeniile educației și cercetării, „România educației, România cercetării”, 2007)
Din motive greu de explicat, reforma propusă de experții care au lucrat la raportul prezidențial nu a fost pusă în practică și nici măcar nu a fost începută în perioada în care partidul lui Traian Băsescu s-a aflat la putere. Așadar, la cinci ani de când a fost dat publicității acel document, problemele educației au rămas aceleași: sistemul este ineficient, potrivit punctajelor pe care elevii români le primesc la evaluările internaționale; învățământul românesc este inechitabil, fiindcă, de pildă, doar un sfert dintre elevii din mediul rural ajung să termine liceul; infrastructura și resursele sunt de slabă calitate, adică majoritatea școlilor din România au fost construite înainte de 1970 și răspund mai degrabă necesităților de la sfârșitul secolului al 19-lea, în vreme ce, potrivit unor sondaje făcute printre elevii clasei a 8-a, aproape 80 la sută dintre profesori dictează, nu expun, nu explică.
De fapt, sistemul de educație din România pare construit pentru a le oferi protecție cadrelor didactice, pentru a păstra obiecte de studiu inutile, reminiscențe ale timpurilor trecute, de dragul menținerii unor locuri de muncă. Elevii români au începând cu ciclul gimnazial până la șapte ore în fiecare zi, un program mult prea încărcat, căruia i se adaugă de multe ori meditații, adică lecții private, plătite din buzunarul părinților, care-și permit astfel de extensii. Meditațiile devin din ce în ce mai utile, fiindcă majoritatea profesorilor de matematică și limba română, cei mai căutați pe piață de către părinții copiilor care urmează să dea examen la liceu, nu-și fac treaba la catedră cu prea multă convingere.
Practic, au rămas în sistemul de învățământ din România profesorii cu vocație, din ce în ce mai puțini la număr, și cei care nu au fost în stare să-și găsească o slujbă mai bine plătită. În aceste condiții, calitatea este din ce în ce mai îndoielnică, iar lipsa de viziune a politicienilor face ca, în afara unor excepții, doar copiii care provin din familii cu oarecare dare de mână să aibă șanse să ajungă la universitate.
Potrivit datelor ultimului recensământ, 44 la sută dintre români au un nivel scăzut de educație (primar și gimnazial), 41 la sută nivel mediu (liceal sau profesional) și doar 14 la sută nivel superior. Prin comparație, în Germania 14 la sută au studii de bază, 58 la sută studii medii și 26 la sută superioare, în vreme ce în Israel pare să fie exact invers decât în România: 11 la sută au doar studii de bază, 40 la sută studii medii și 46 la sută studii universitare.
Subfinanțarea invocată de dascălii români în marșul de astăzi la care au participat 7000 de oameni din toată țara este doar una dintre probleme, iar o injecție de capital fără o reformă judicioasă va fi complet inutilă. Oricum profesorii români care într-adevăr au salarii de mizerie nu ridică problema unei strategii de termen lung însoțită de o planificare care să coincidă cu necesitățile economiei, ci doar mai mulți bani pentru îmbunătățirea condițiilor din școli și a propriilor condiții de viață. Dacă guvernul nu va ceda în urma acestui protest impresionant, profesorii și învățătorii promit o grevă generală, dar nu acum înainte de sărbători, ci la primăvară, înaintea alegerilor europarlamentare. Iată o strategie de șantaj care ar putea da unele rezultate.