Cursul european poate fi consolidat doar prin concentrarea asupra problemelor de zi cu zi

Vasile Botnaru în dialog cu Gheorghe Cojocaru.


Un sondaj de opinie arată că 42% din moldoveni ar dori aderarea la Uniunea Europeană, dar 38% ar prefera Uniunea Eurasiatică. Sondajul realizat de Asociația Sociologilor și Demografilor din Republica Moldova mai arată că majoritatea moldovenilor (52%) doresc semnarea acordului de asociere la UE, iar o majoritate și mai mare (64%) s-ar bucura să poată călători în Europa fără vize. 58% din moldoveni cred că viața lor ar fi mai bună dacă țara ar adera la UE, iar 23% cred că situația s-ar înrăutăți. Sondajul de opinie mai arată printre altele că pe scena politică preferințele moldovenilor sunt în linii mari neschimbate: comuniștii rămân cel mai popular partid individual, iar șeful lor, Vladimir Voronin, este politicianul care se bucură de cea mai mare încredere. Vasile Botnaru a stat de vorbă cu Gheorghe Cojocaru.

Gheorghe Cojocaru: „Sondajele de opinie atestă o creştere a numărului cetăţenilor care susţin integrarea europeană a Republicii Moldova şi o descreştere a numărului susţinătorilor ideii de integrare în Uniunea Vamală eurasiatică. În primăvara acestui an, datele sociologice arătau un tablou invers, adepţii integrării europene fiind surclasaţi de cei care optau pentru spaţiul euroasiatic.”

Europa Liberă: Ce s-a întâmplat de astă primăvară, astfel încât să se producă o asemenea răsturnare de situaţie?

Gheorghe Cojocaru:
„Să plecăm de la premisa că datele sociologice recent făcute publice au surprins, cu profesionalism şi în limitele unei marje de eroare admisibile, adevăratele evoluţii ale opiniei publice, încât să fie relevante şi să fie tratate cu încredere. În acest caz, răspunsul ar trebui căutat în ceea ce face actuala guvernare, în sfera politicii europene, în raport cu Republica Moldova. În ultimul timp, autorităţile demonstrează un comportament mai sobru, mai responsabil şi mai solidar, în exercitarea actului guvernării în formula de coaliţie, iar diverşi responsabili europeni sosesc, unii după alţii, la Chişinău, pentru a susţine şi a încura parcursul european al Republicii Moldova. Nu este exclus ca această schimbare de optică să fie influenţată şi de intrerdicţiile, pe care autorităţile ruse le-au impus importurilor de vinuri sau de alte măsuri cu caracter represiv împotriva cetăţenilor moldoveni care muncesc în Federaţia Rusă.”

Europa Liberă: Bazându-ne pe această motivaţie, am putea spune că societatea din Republica Moldova a făcut deja o alegere clară în ceea ce priveşte relaţiile cu Uniunea Europeană?

Gheorghe Cojocaru:
„Se poate spune că o masă critică de cetăţeni sunt conştienţi de necesitatea integrării europene a Republicii Moldova, că elitele politice de la Chişinău, cele cu vocaţie democratică, au făcut o alegere ireversibilă, în favoarea cursului european, dar mai rămâne încă multă incertitudine, după cum şi riscul ca această opţiune să fie contestată.”

Europa Liberă: Incertitudinea venind de unde?

Gheorghe Cojocaru:
„Sursele acestei incertitudini provin din interiorul societăţii, acolo unde există multă sărăcie şi disperare, de care autorităţile de vârf sunt adeseori prea puţin preocupate. Or, o guvernare, cât de bine nu ar fi ea intenţionată, dar care pierde contactul cu realitatea socială şi economică, va fi, mai devreme sau mai târziu, dur sancţionată.”
Europa Liberă: Deci, dacă îmi permiteţi să concluzionez, mesajul dumneavoastră ar fi că acest curs european poate fi consolidat doar prin concentrarea asupra problemelor de zi cu zi, zisele probleme social-economice?

Gheorghe Cojocaru:
„Exact, acesta poate fi răspunsul, prin concentrarea asupra acestor probleme care au impact major asupra vieţii oamenilor, pentru a nu compromite ideea europeană, lăsând-o să fie asociată, nemeritat, cu o politică iresponsabilă, cu sărăcia sau cu ... gropile din asfaltul vămii de la Cahul, acolo pe unde se realizează contactul direct cu spaţiul european...”