Pentru a promova avantajele energiei curate proiectul UE-PNUD „Energie şi Biomasă” a lansat din 2010 un curs special în peste o sută de şcoli din ţară
În urma inundaţiilor din vara anului 2010 şcoala şi grădiniţa din satul Cotul Morii, raionul Hânceşti, au fost distruse. Cu susţinerea donatorilor străini primăria a reuşit să construiască o clădire modernă, după standarde europene, care să găzduiască atât copiii de grădiniţă, cât şi liceenii.
Pentru că localitatea nu este conectată la reţeaua de gaze naturale, cu ajutorul Uniunii Europene, clădirea a fost dotată cu un sistem modern de încălzire cu biomasă. Puţini dintre sătenii cu care am încercat să stau de vorbă au dorit să-şi împărtăşească din impresii. „Oamenii nu prea ştiu ce înseamnă biomasa” este explicaţia Valentinei Verdeş, locuitoare din Cotul Morii:
Europa Liberă: Dvs aţi auzit de biomasă?
Valentina Verdeş: „De la televizor, altfel nu am văzut, nu am auzit. Dar văd că e bun, încălzeşte bine, e normal, e cald. Nu avem ce zice, e bun. Prin case nu face lumea cu aşa ceva focul, nu-s informaţi. Omul, dacă încă nu a pus paie în sobă, acasă, de unde să ştie de beneficii? Numai cât la şcoală vedem că e bine. E clar că e normal, nici nu ne-am gândit că de la buruiană putem să ne încălzim!”
De astăzi, cel puţin 220 de copii şi 35 de pedagogi din Cotul Morii vor şti care sunt beneficiile energiei produse din biomasă.
Mulţumit de noul sistem este şi responsabilul tehnic al instituţiei, Nicolae Verdeş, care îşi aminteşte fără mare entuziasm de cazangeria de la fosta şcoală: „Acolo era greu, cu cărbune, era într-un beci, fum. Aici nu-i fum, nu-i huiet. Dar acolo când dădeai drumul la motoare, dacă vorbeai, nu înţelegeai nimic ce vorbeşti cu unul, cu altul. Trebuia să ieşi afară.”
Europa Liberă: Condiţiile de muncă sunt europene?
Europa Liberă: Din câte am înţeles, salariul e până la o mie de lei?
Nicolae Verdeş: „900 lei plus o sută pentru condiţii nocive, pentru o lună ajunge.”
Tocmai pentru a promova avantajele energiei curate proiectul UE – PNUD „Energie şi Biomasă” a lansat din 2010 un curs special în peste o sută de şcoli din ţară.
În prezent, explică Victoria Ignat, specialist în instruiri şi dezvoltarea capacităţilor în cadrul proiectului, cursul a fost preluat la scară naţională şi este predat în clasele a şaptea şi a opta:
Au făcut prezentări la Primărie, la cetăţeni, ca să-i informeze că mai este o sursă alternativă de energie decât gazul, cărbunele şi alte surse fosile. L-am început ca un curs pilot, l-am realizat în toate comunităţile în care proiectul „Energie şi Biomasă” a instalat un cazan pe biomasă. Ministerului Învăţământului i-a plăcut abordarea noastră în şcoli, este una mai diferită, şi din anul acesta cursul este introdus în curiculă.”
Proiecutul „Energie şi Biomasă” finanţat de Uniunea Europeană şi-a propus ca până anul viitor să conecteze cel puţin 130 de grădiniţe, şcoli şi centre comunitare din ţară la sisteme de încălzire pe bază de biomasă. Doar în raionul Hânceşti, investiţia proiectului este de peste 400 de mii de dolari.