Markus Wolf: „democrația este un set de legi și nu de oameni, dar e nevoie de oameni hotărîți care să fie avocați şi judecători şi cetăţeni, să poată să facă acest set de legi sa funcţioneze.”
Aflat la sediul nostru central de la Praga, Mark Wolf, judecator superior de district in Statele Unite, a raspuns mai multor intrebari legate de relatia dintre respectarea drepturilor la viaţa publică ale oamenilor, dintre libertate si apărarea securităţii in epoca internetului, a terorismului global si a WikiLeaks. Cu judecatorul Wolf a stat de vorba corespondentul nostru Brian Whitmore.
Cum vede judecatorul american, in contexul dezbaterilor legate de dezvăluirile facute de Edward Snowden relaţia intre apărarea vietii private si nevoia asigurarii securităţii oamenilor, in epoca terorismului global? Cum afecteaza noua tehnologie libertăţile civile?
Judecatorul Wolf a inceput spunind o istorie: „Prima dată cînd am venit in Europa centrala si de Răsărit, m-am intilnit cu o jurnalistă din Slovacia şi îi spuneam cit de minunat este internetul. Ea mi-a raspuns ca poate asa ar fi, dar pe ea o sperie, pentru ca de acum inainte guvernul va putea sa ii urmareasca convorbirile telefonice şi comunicatiile prin email, intr-un fel cum nu s-a mai pomenit pina acum. Acum, spune judecatorul, ambele declaratii sunt valabile. Si trebuie privite cu multa atentie şi este nevoie de o vointa politica mare pentru a maximaliza modul in care interneul este folosit pentru comunicarea libera si pentru a minimaliza modul in care poate fi folosit pentru a se interveni in viata particulara a oamenilor şi a limita libertatea de expresie.
Internetul ajută oamenii să comunice global, dar a dus si la o erodare a capacităţii presei de a fi cea care exprima problemele oamenilor. Ei şi le exprima singuri. Cind au ajuns in presa documentele secrete legate de războiul din Vietnam, aşa numitele „Dosare ale Pentagonului”, ele au ajuns la New York Times si la Washington Post, si editorii de acolo le-au analizat, le-au pus in context, au actionat cu intelepciune si nu au oferit opiniei publice ceea ce putea sa dauneze securităţii statului sau anumitor indivizi.
Acum, Julian Assange, fondatorul WikiLeaks, pune totul pe internet şi nimeni nu mai poate echilibra si explica si pune in context cantitatea de informatie publicata, asa incit nu mai exista persoana care sa poata sa apere interesele de securitate ale natiunii sau pur si simplu ale unor indivizi care ar fi, spioni, de exemplu…”
Corespondentul nostru l-a intrebat pe judecatorul Wolf daca exista cumva si o modalitate in care oamenii obişnuiti, cei care probabil ca nu sunt atit de ingrijorati ca telefoanele lor le-ar fi ascultate de catre guvern, cum se pot apăra acesti oameni de companiile comerciale, care isi promoveaza produsele imediat ce orice utilizator incepe sa caute ceva pe Google sau pe alte site-uri de căutare…
„Ati ridicat o intrebare extrem de interesantă şi de provocatoare. In Statele Unite primul si al patrulea amendament al Constituţiei arata ceea ce poate face guvernul. Dar valorile protejate de aceste doua amendamente sunt acum ameninţate atit de companiile particulare cit si de stat. Ar trebui probabil sa existe un sistem de reglementare internaţional. Asa cum inteleg eu, Google, de exemplu, decide ce poate fi publicat si ce nu.
Si jurnalistul Jeffrey Rosen de la New Republic a vrut sa vada cine anume sunt cei care decid acest lucru, adica ce ar trebui sa fie publicat si ce nu… Si a gasit o camera mare cu un grup de tineri de 21 de ani in tricouri care decid ce merge sau nu pe acest site. Si acestia erau sub indrumarea unor tineri absolventi de facultati de drept, de vreo 27 de ani. Ar trebui noi, ca utilizatori, sa avem incredere in aceste companii?! Astea sunt problemele si eu nu am raspunsuri”, a declarat judecatorul Mark Wolf, care a adaugat ca atit Google cit si Yahoo vor sa faca afaceri in China si Rusia. „Si aceasta este o dilema supărătoare care ne va preocupa o multime de vreme pina ce vom gasi un echilbru corect intre libertatea de expresie si chestiunile de securitate.”
Europa Libera l-a intrebat pe inaltul judecator american daca pot fi comparate cele doua episoade – scandalul Watergate din 1971 si cel legat de cazul fostului colaborator al Agentiei Naţionale de Securitate, Edward Snowden, daca ele pot fi comparate din punct de vedere al impactului legal.
Judecatorul Mark Wolf: „De fapt cred ca exista mai multe asemanari intre Daniel Ellsberg, (cel care a dus documentele despre razboiul din Vietnam celor doua ziare americane) si Edward Snowden decit intre Ellsberg si Julian Assange si militarul Manning si Wikileaks. Ellsberg a dat documentele la sfirsitul războiului din Vietnam si el a stiut ca cei de la Washington Post si New York Times le vor analiza si nu vor publica toate cuvintele din ele şi ca ei vor face ceea ce au si facut – au decis ce este in interesul publicului să fie cunoscut şi ce ar putea dauna securităţii naţionale si chiar unor oameni.
As spune ca Snowden, comparat cu Assange, a facut cam acelaşi lucru. El a dat documentele pe care le avea cotidianului The Guardian şi altor ziare ştiind ca jurnalistii de acolo vor judeca editorial materialul primit, adica exact ceea ce au facut. Snowden ar fi putut sa posteze totul pe internet ca Assange, dar nu a facut-o…”
Corespondentul nostru l-a intrebat pe judecatorul american, care a lucrat mult in tările foste comuniste si in spatiul fostei Uniuni Sovietice, cum ar putea sistemul judecatoresc din aceasta parte a lumii, care a fost expusa zeci de ani de zile unui sistem totalitar, cum ar putea sa isi reformeze, intr-adevar, justitia, sa nu mai fie controlata de factorul politic?
Iata raspusul judecatorului american Mark Wolf: „De aceea sunt acum la Praga si va pot răspunde la intrebari. Sunt aici pentru un program foarte promitător organizat de Instutul Central European si Euroasiatic de Drept, CEELI. Proiectul implica crearea unei reţele de judecatori interni din mai multe ţări central europane, est europene si din Balcani, care vor sa susţina sisteme independente de justitie in ţările lor.
Independenţa este legata de imparţialitate şi de ideea de dreptate. Iata cu exemplu din Slovacia: acolo exista un sistem judecatoresc independent, dar nu se poate vorbi despre o justitie imparţiala pentru ca preşedintele celei mai inalte instanţe nu este un om cinstit. Si da, in toate aceste ţări funcţioneaza un sistem de corupţie pe doua paliere: odata este vorba de coruperea actului de justitie prin acceptarea de „indicatii” de la partid sau de la guvern, si doi, unii judecatori iau mita deseori. Dar trebuie sa va spun ca am fost foarte impresionat de acesti oameni tineri care vor sa puna pe picioare un sustem judecatoresc intr-adevar democratic şi care fac eforturi in acest sens, care invata unii din experienta altora.
Dupa mine, un sistem judecatoresc moştenit din perioade totalitare nu se poate schimba fara judecatori tineri, alesi pe merite si nu pe relaţii de rudenie sau pe pile. Dar stim ca cei mai capabili absolventi de drept nu se fac judecatori pentru ca stiu ca exista o percepţie proasta in societate fata de aceasta meserie. Grupul acesta cu care lucrez in cadrul proiectului, asta vor sa faca: sa ii atraga pe cei mai meritosi absolventi si sa puna in practica un cod de etica, sa promoveze transperanţa actului judecatoresc, in ultima instanta sa puna capat corupţiei.
Dar trebuie sa recunoaştem ca in toate aceste ţări exista şi mulţi judecatori meritoşi, cinstiţi, drepti, cu standarde etice inalte şi care reusesc sa faca anumite progrese in toate aceste ţări, in ciuda dificultăţilor.
Cred ca multi judecatori care au facut meseria asta in comunism o mai fac si acum. Eu cred ca e foarte greu, aproape imposibil, să îşi schimbe obiceiurile. De aceea eu calatoresc in aceasta parte a lumii. Am venit la Praga din Turcia şi anul trecut am fost in Rusia, România, Slovacia, Cehia si in toate aceste ţări insist sa vorbesc cu studentii.
Cred ca se pot forma atitudini si obiceiuri noi, democratice cu acesti oameni. Este foarte imbucurător sa fii implicat in acest efort, pentru ca democratia, asa cum spunem in Statele Unite, este un set de legi si nu de oameni, dar e nevoie de oameni hotariti care sa fie avocati şi judecatori şi cetăţeni care sa poata sa faca acest set de legi sa funcţioneze. Si sunt increzator, dupa intilnirile mele cu vreo 30 de astfel de tineri, ca pina la urma binele va invinge si ca ei vor reusi sa imbunataţeasca starea democraţiei si a sistemului judecatoresc in aceste ţări” .