Întrevedere la Ierusalim între John Kerry și Benjamin Netanyahu

Secretarul de stat al Statelor Unite, John Kerry s-a întâlnit astăzi cu premierul israelian, Benjamin Netanyahu, înainte de a se îndrepta către Geneva pentru a lua parte la negocierile internaționale cu Iranul. Întâlnirea lui Kerry cu Netanyahu la Ierusalim, a treia în două zile, a avut loc după declarația liderului israelian că un acord cu Iranul ar fi „o greșeală istorică”.
Joi, Casa Albă a spus că cele șase puteri internaționale care iau parte la convorbiri sunt gata să relaxeze unele sancțiuni, dacă Iranul face pași clari pentru a îndeplini rezoluțiile Consiliului de Securitate ONU care îi cer să oprească îmbogățirea uraniului. Ministrul iranian de externe, Javad Zarif a sugerat într-un interviu la CNN că țara sa ar putea cădea de acord să suspende parțial programul nuclear.