Vitalie Ciobanu: „Occidentul democratic nu ne trage cu forța spre el, Occidentul ne fixează condiții de promovare pe care trebuie să le îndeplinim, pe când Rusia autocratică ar fi gata să declanșeze un război numai ca să păstreze Moldova în plasa ei.”
Preocupați de evenimentele interne, cu marșuri ale opoziției comuniste și manifestații populare pro-europene, am uitat că facem parte dintr-un tablou mai amplu în care elementul principal nu-l reprezintă Moldova, ci Ucraina.
Veștile dinspre Kiev nu sunt tocmai bune. După ce Putin și Ianukovici au discutat pe 27 octombrie la Soci, în acest weekend cei doi au mai avut o întâlnire la Moscova, o întâlnire atât de misterioasă încât analiștii politici s-au întrebat dacă ea nu a fost decât o știre falsă. Invocatele „teme economice” de pe agenda celor doi președinți nu pot înșela pe nimeni, sunt perdele de fum. Toată lumea știe că refuzul Ucrainei de a se alătura Uniunii vamale a provocat furia Rusiei, însă nimeni nu-și imaginează ce preț e dispus să plătească Victor Ianukovici pentru a îmblânzi Moscova, dacă e gata să pericliteze proiectul european al țării sale.
Supărarea Rusiei nu este singura problemă a lui Ianukovici. Azi, 13 noiembrie, Rada ucraineană urma să voteze, într-un ultim efort, o lege care să permită deținuților din penitenciare să plece la tratament medical în străinătate. O lege „cu dedicație” pentru Iulia Timoșenko. Uniunea Europeană consideră că premierul „revoluției portocalii” a căzut victima unei justiții selective, de aceea a făcut din eliberarea dnei Timoșenko un test principial de credibilitate pentru actuala conducere de la Kiev. Ieri, Iulia Timoșenko a acuzat într-o scrisoare citită de fiica sa, Evghenia, ezitările și „fobiile personale” ale lui Ianukovici, care amenință aspirațiile europene ale Ucrainei.
O eventuală cedare a Kievului în fața Rusiei ar fi o lovitură puternică dată Parteneriatului Estic și ar face Republica Moldova o țină extrem de vulnerabilă pentru Moscova. Parcă pentru a confirma această supoziție, vicepremierul rus Rogozin, într-un discurs ținut la Bruxelles, a amenințat din nou cu „dezghețarea” conflictului de pe Nistru, în cazul în care Moldova va semna Acordul de Asociere cu Europa. Să rezumăm: Occidentul democratic nu ne trage cu forța spre el, Occidentul ne fixează condiții de promovare pe care trebuie să le îndeplinim, pe când Rusia autocratică ar fi gata să declanșeze un război numai ca să păstreze Moldova în plasa ei. Ar fi bine ca moldovenii să sesizeze această diferență.
Guvernarea de la Chișinău e conștientă de pericolul dependenței noastre de oscilațiile Kievului. Premierul Leancă spunea recent într-un interviu că judecarea „în bloc” creează o percepție deformată asupra celor două state, face abstracție de multiplele diferențe dintre ele, împiedică o mai atentă și mai realistă evaluare a forțelor proprii. Când ești doar parte a unui context, puține lucruri depind de tine, iar inițiativa și performanța individuală îți sunt descurajate.
Moldova nu are cum să influențeze decizia Ucrainei, dar își poate administra mai bine propriile responsabilități, scăpând de sclavia contextului. Anunțata adoptare a unor legi anticorupție vrea să confirme seriozitatea angajamentelor pro-europene ale guvernanților. Dar cine va aplica aceste legi? Nu poți reforma „sistemul ticăloșit” cu indivizi care s-au îmbogățit pe căi necinstite, purtând togă de magistrați. Tot premierul Leancă vorbea în fața studenților de la Academia de Studii Economice din Chișinău despre nevoia intensificării presiunilor europene, fără de care nu vom reuși să dislocăm tradiția „cumetriei” din instituțiile statului. Mulți se întreabă dacă nu este cazul chiar să aducem judecători și procurori din Occident pentru a stimula integritatea morală în branșă.
Să facem un experiment, să invităm niște magistrați francezi sau italieni, de pildă, la instanța Buiucani din capitală, și-apoi să-l extindem. Doi ani de carantină europeană ar fi de-ajuns pentru ca „marea curățenie” în justiția moldovenească să-și arate roadele.