UE a acordat Moldovei o tranșă de 11 milioane de euro pentru reforma sectorului energetic

Uniunea Europeană a acordat Moldovei o nouă tranșă de peste 11 milioane de euro dintr-un ajutor mai amplu pentru reforma sectorului energetic. Anunțul a fost făcut la o conferință de presă avută astăzi la Chișinău de ministrul economiei, Valeriu Lazăr, și șeful delegației UE în Moldova, Pirkka Tapiola.

Prima tranșă de 13 milioane de euro din programul de ajutor cu valoare totală de 40 de milioane de euro a fost livrată Moldovei în decembrie 2011. La conferința de presă de astăzi vicepremierul Valeriu Lazăr a salutat reformele din sectorul energetic, pe care le consideră printre cele mai avansate.