Tânărul care a aruncat o sticlă incendiară în convoiul Angelei Merkel la Chișinău a fost condamnat la 7 ani de închisoare. Verdictul a fost dat de Judecătoria sectorului Râșcani. Agenția IPN scrie că tânărul de 24 de ani va face în total 13 ani de închisoare, pentru că înaintea incidentului de anul trecut, de când cu vizita cancelarului german, mai fusese condamnat pentru furturi și tâlhării comise în 2009. IPN scrie că la proces tânărul a spus că a vrut să-și dea foc în apropierea convoiului oficial ca să protesteze împotriva condamnărilor anterioare, pe care le consideră nedrepte.