Daniela Sîmboteanu: „o lege ce stabilește clar procedurile de identificare, evaluare, asistenţă, referire, monitorizare şi evidenţă a copiilor aflaţi în situaţii de risc şi a celor separaţi de părinţi.”
De la 1 ianuarie anul viitor va intra în vigoare Legea privind protecţia specială a copiilor, care prevede colaborarea dintre poliţişti, medici, profesori şi asistenţi sociali în depistarea şi soluţionarea cazurilor de violenţă şi neglijare asupra copiilor. Centrul Naţional de Prevenire a Abuzului faţă de Copii (CNPAC) a susţinut aşa numitele echipe multidisciplinare formate în două raioane ale ţării, Leova şi Orhei, astfel încât odată cu intrarea în vigoare a legii, funcţionarii să ştie exact cum să o aplice. Mai multe la subiect discutăm cu preşedinta CNPAC, Dna Daniela Sîmboteanu:
Europa Liberă: Doamnă Sîmboteanu, Legea privind protecţia specială a copiilor este un document, din câte înţeleg, aşteptat de mult timp de apărătorii drepturilor copiilor. Întâi de toate puteţi să ne spuneţi ce prevederi din această lege probează că Republica Moldova s-a angajat serios în prevenirea tuturor formelor de violenţă faţă de copii?
Daniela Sîmboteanu: „Într-adevăr, avem un document aşteptat deoarece această lege stabileşte foarte clar procedurile de identificare, evaluare, asistenţă, referire, monitorizare şi evidenţă a copiilor aflaţi în situaţii de risc şi a celor separaţi de părinţi, nu doar a copiilor victime. Un alt punct aşteptat de către profesionişti este faptul că legea stabileşte autorităţile şi structurile responsabile de aplicarea procedurilor respective.
Deci, în urma intrării în vigoare a acestei legi ne aşteptăm la o eficientizare în identificarea şi intervenţia în toate situaţiile de risc în care se pomenesc copii. În ceea ce priveşte colaborarea intersectorială, la fel este o noutate, mai puţin o noutate practică, pentru că profesioniştii din localităţi s-au obişnuit deja cu această modalitate de lucru, mă refer la activitatea în echipele multidisciplinare, dar ca şi stipulare legislativă, totuşi, este ceva nou pentru Republica Moldova.
Europa Liberă: Pe de altă parte, unii s-ar putea întreba de ce a fost nevoie de o lege specială ca poliţiştii, medicii sau asistenţii sociali să colaboreze între ei atunci când depistează cazuri de violenţă asupra copiilor?
Daniela Sîmboteanu: „Eu aş spune că este puţin doar în lege acest lucru să fie stipulat. Legea doar a creat un cadru în baza căruia mai departe putem dezvolta deja unele instrumente concrete pentru aceşti specialişti. Întrebarea Dvs este foarte firească, cu adevărat orice profesionist care doreşte să ajute un copil trebuie să utilizeze orice metode, pârghii, în colaborare cu ceilalţi care au, de fapt, în fişa lor de post atribuţia de a proteja un copil. Însă în practică s-a demonstrat că profesioniştii noştri, totuşi, au nevoie de reglementări legale şi nu doar pentru a-i motiva să activeze, dar în multe cazuri pentru a-şi argumenta acţiunile.
Această cooperare se va realiza în baza unui mecanism de colaborare, adică a unei instrucţiuni care descrie mult mai detaliat algoritmul intervenţiei multidisciplinare şi etapele la care trebuie să se intersecteze acţiunile fiecărui specialist din diferite sectoare. Anume acest mecanism intersectorial a fost pilotat, cu ajutorul organizaţiei noastre, în două raioane, Leova şi Orhei...”
Europa Liberă: ... şi care sunt primele concluzii şi rezultate pe care le-aţi observat de pe urma înfiinţării acestor echipe multidisciplinare şi raioanele Leova şi Orhei?
Daniela Sîmboteanu: „Prima concluzia este că colaborarea intersectorială e eficientă. Cu adevărat, acţiunile specialiştilor nu se suprapun atunci când cazul de abuz suspect este referit la timp, în termeni optimi, asta însemnând în unele cazuri imediat, pentru că copilul s-ar putea să fie de pericol iminent, deci nu aşteaptă până mâine, până poimâine, când specialistul care a descoperit cazul va întâlni, poate, poliţistul de sector la primărie şi va comunica situaţia. Se exclude acest fapt.
Conform legii şi conform procedurii, în caz de pericol iminent se vor sesiza organele competente imediat, iar cu ajutorul unui instrument special elaborat – fişa de sesizare a cazului suspect de abuz, neglijare, exploatare, trafic a copilului, acest instrument va fi expediat maxim în 24 de ore celorlalţi specialişti. Se va economisi foarte mult timp pe colectarea de date. Dacă datele au fost colectate de un specialist, de exemplu, de pedagogul care a fost sesizat despre un caz de abuz, acesta va realiza un prim interviu cu copilul în care îl va informa despre faptul că poate fi ajutat, că şi pedagogul dar şi alţi specialişti din comunitate au menirea de a-l ajuta. De asemenea, va afla de la copil în ce constă pericolul, informaţia respectivă va fi înserată în această fişă de sesizare şi expediată specialiştilor indicaţi pentru a soluţiona cazul dat.”
Europa Liberă: Dna Sîmboteanu, spuneaţi că aceste echipe şi-au demonstrat eficienţa, or despre eficienţă cel mai bine vorbesc cifrele...
Daniela Sîmboteanu: „Într-adevăr, rezultatele sunt nu doar calitative ci şi cantitative. Un alt rezultat calitativ este schimbarea atitudinii profesioniştilor faţă de fenomen, ceea ce evident a influenţat şi asupra identificării cazurilor. Dacă la începutul pilotării acestui mecanism în localităţile pilot specialiştii practic nu puteau să prezinte nişte statistici sau nişte cazuri înregistrate oficial în registrele sale şi vorbeau de două, trei cazuri, păi după şase luni de pilotare a mecanismului au fost identificate peste 200 de cazuri de abuzuri asupra copiilor şi mă refer acum la cazuri dificile, la cazuri în care a fost nevoie de intervenţii complexe, iar unele dintre cazuri a fost nevoie de aplicarea măsurilor urgente de protecţie a copiilor. În peste 20 de cazuri copii fie au fost plasaţi în medii sigure, fie a fost reţinut abuzatorul şi referit organelor de drept.
Toate aceste cazuri, de fapt, s-au întâmplat până a fi pus în aplicare acest mecanism în localităţile pilot, dar uitaţi-vă că lucrurile s-au schimbat odată ce profesioniştii au fost sensibilizaţi, în primul rând, faţă de fenomen şi au schimbat atitudinile faţă de ceea ce este, de exemplu, neglijarea care anterior era considerată o problemă nu atât de grea pentru copil.
De asemenea, s-au schimbat tacticile şi metodele de lucru. Se lucrează multidisciplinar şi punctual respectându-se un algoritm foarte clar pentru toţi specialiştii din cadrul echipelor multidisciplinare. De fapt, nu s-a făcut altceva decât să se implementeze legislaţia Republicii Moldova, pentru că acest mecanism nu introduce nicio stipulare nouă din punct de vedere legal, ci se bazează pe foarte multe legi în care sunt prevăzute diferite măsuri de prevenire, de protecţie a copilului în situaţii de risc. Aici mă refer şi la Codul Civil şi la Codul Penal, şi la Codul Contravenţional, şi la Legea privind drepturile Copilului, etc.
Avem multe legi în care găsim diverse prevederi dar atunci când ajungeau să fie implemetate în practică, profesioniştii întâmpinau dificultăţi cum să colaboreze şi cum să le introducă într-un algoritm de intervenţii. Iată că acest mecanism le-a uşurat munca atunci când au de intervenit într-un caz concret de abuz asupra copilului.”