La Paris un individ înarmat a împușcat un bărbat în redacția ziarului „Liberation”

La Paris un individ înarmat a împușcat un bărbat în redacția unui ziar, iar la puțin timp după aceea s-au tras focuri de armă la o mare bancă din capitala franceză. Poliția spune că nu știe dacă incidentele sunt legate între ele. Împușcăturile din redacția ziarului de stânga „Liberation” s-au soldat cu rănirea serioasă a unui asistent de fotograf. Atentatorul a fugit. La scurt timp s-au tras trei focuri de armă în fața sediului băncii Societe Generale într-o suburbie pariziană. În al doilea incident armat nu a fost rănit nimeni. Apoi s-a mai relatat că un bărbat s-a plâns la poliție că un individ înarmat l-a obligat să-l ducă cu mașina spre Champs Elysee. Fotograful din redacția „Liberation” a fost rănit în piept și abdomen și se află în stare critică. Incidentul de astăzi vine la puține zile după ce un individ a intrat în redacția canalului BFM TV amenințând angajații înainte să dispară.