Vicepremierul şi ministrul economiei Valeriu Lazăr, în dialog cu Valentina Ursu, despre proiectul bugetului de stat pentru anul 2014 aprobat astăzi de cabinetul de miniştri.
Valeriu Lazăr: „Cel mai important – este un buget realist. Legea bugetului, ca şi cel mai important document financiar al ţării pentru anul viitor, trebuie să fie unul credibil. Fiindcă, dacă pari prea optimist şi nu eşti realist, creezi nişte aşteptări exagerate pentru funcţionari publici şi pentru sectorul privat şi viceversa. De aceea eu zic că s-a reuşit munca în echipă şi, de fapt, avem un document echilibrat care ţine cont, pe de o parte, de necesitatea de a face faţă tuturor sarcinilor bugetare, noi vorbim de pensii, vorbim de salarii.”
Europa Liberă: Dar majorările sunt nesemnificative.
Valeriu Lazăr: „Bine, sunt majorări. Aceasta hai să constatăm. Şi eu mi-aş fi dorit, la fel ca şi toţi, să fie majorări mult mai esenţiale. Dar, repet: s-a găsit echilibrul între necesitatea de a avea aceste majorări pentru categoriile care chiar trebuie ajutate să
S-a găsit echilibrul între necesitatea de a avea majorări salariale şi de pensii, dar, în egală măsură, să alocăm suficienţi bani pentru investiţii în infrastructuri...
Europa Liberă: Credeţi că investiţiile vor veni la anul altfel decât au venit până acuma, ţinând cont de îmbunătăţirea administraţiei fiscale, vamale?
Valeriu Lazăr: „Eu sunt sigur că ceea ce propune acum guvernul, va stimula procesul investiţional. Sigur că nu toate rezultatele le vom vedea anul viitor, dar noi nu ţintim doar anul viitor. Noi vorbim că anul viitor să fie mai bine decât anul acesta, iar premisele – pentru anul viitor. Politica aceasta nu doar pentru un an se face, de aceea, pentru aceasta mizăm, , mai multe investiţii, aceasta înseamnă mai multe locuri de muncă, înseamnă salarii în creştere, înseamnă, până la urmă, şi o bază fiscală mai extinsă. Aceasta este logica.”
Europa Liberă: Aţi vorbit ceva mai devreme despre majorări de salarii şi pensii. Sunt coordonate aceste majorări cu Fondul Monetar Internaţional?
Valeriu Lazăr: „Da, ele sunt coordonate. Fondul Monetar Internaţional are grijă ca parametrii de stabilitate macrofinanciară şi din perspectiva bugetului să fie respectaţi.
FMI are grijă ca parametrii de stabilitate macrofinanciară să fie respectaţi. Un deficit bugetar de 2,3% este absolut sustenabil...
Europa Liberă: Dar bugetul e unul pentru consum destinat?
Valeriu Lazăr: „Ce înseamnă consum?”
Europa Liberă: Nu faceţi investiţii.
Valeriu Lazăr: „Eu văd investiţii. De aceea, să îi majorez salariul unui pedagog, întrebaţi orice pedagog, va spune că investeşti în el. Dacă îi majorezi salariul unui medic, tu investeşti în acest om, el să rămână în ţară, să nu plece pregătit în afara ţării. Regretabil, mai avem asemenea fenomene. De aceea, un buget, chiar dacă îl vedeţi voi de consum, dar dacă 80% practic ţinteşte ori investiţia în oameni, ori investiţia în infrastructuri, nu ai cum să îl numeşti un buget de consum.”
Europa Liberă: Dumneavoastră l-aţi numit realist, pentru un an electoral.
Valeriu Lazăr: „Eu l-am numit un buget realist şi un buget investiţional care răspunde la provocările pe care le avem, să ne ţinem în ţară oamenii şi să atragem în ţară capitalul industrial. Şi, de fapt, să le dăm oamenilor loc de muncă. Anume această abordare va permite extinderea bazei fiscale, fiindcă sarcini avem nu să strângem mai mult de pe cei care sunt. Noi vrem ca să vină mai mulţi şi de pe mai mulţi să strângem mai puţine impozite, în rezultat, vom avea şi o bază fiscală mai largă. Aceasta e unica abordare corectă.”
Europa Liberă: Dar unii experţi şi reprezentanţi ai opoziţiei au declarat că bugetul pentru anul viitor ar avea un caracter electoral şi că alocările sociale vor fi majorate anume în acest sens, că aceste majorări de pensii şi salarii ar putea fi catalogate ca pomeni electorale.
Valeriu Lazăr: „Eu demult ascult, dar fac aşa cum considerăm necesar. Opoziţia îşi face datoria, treaba lor este să critice, dar, dacă vom analiza, în structură, cât alocă
Statul care investeşte în infrastructură, investeşte în competitivitate, investeşte în viitor, statul care investeşte în oameni, face acelaşi lucru...
Europa Liberă: Domnule Lazăr, dar care vă sunt nemulţumirile?
Valeriu Lazăr: „Ministrul Economiei, prin definiţie, ori este optimist, ori nu este ministrul Economiei. Sincer, Ministrul Economiei trebuie să creadă în ceea ce ţine ce spune, dar el trebuie să inducă o anumită stare de spirit. Şi optimismul meu se bazează pe anumite lucruri pe care le văd, deşi spuneam, scenariul pe care a fost construit bugetul este unul destul de conservator. Există foarte multe riscuri, pe care noi nu le putem gestiona, riscuri din afară. Dar spuneam, dacă nu se materializează riscurile, pe care nu le gestionăm noi şi, dacă politicile şi deciziile pe care le-am luat astăzi vor da rezultatul pe care noi îl avem, eu cred că rezultatul va fi unul şi mai bun. Adică acesta e un optimism destul de conservator, fiindcă scenariul realist poate să fie unul mult mai bun. Şi anul acesta s-a întâmplat acelaşi lucru.”
Europa Liberă: PIB-ul va creşte?
Valeriu Lazăr: „Scenariul conservator înseamnă o creştere relativă de 4% şi este pentru prima dată, în ultimii 4 ani de zile, când prezentarea politicii bugetar-fiscale şi
Scenariul conservator înseamnă o creştere relativă a economiei de 4%...
Europa Liberă: Cursul leu-dolar e unul prognozat aşa cum vi s-a cerut?
Valeriu Lazăr: „Pe moment, noi vedem că ţintele, pe care şi le-a stabilit Banca Naţională, au fost realizate, ceea ce înseamnă că Banca Naţională are suficiente instrumente ca să ţintească. Şi, dacă câţiva ani în urmă, Banca Naţională a trecut la metoda de ţintire a inflaţiei... Pur şi simplu, noi măsurăm, constatăm ceea ce este. De fapt, noi prin politici pro-active, trebuie să determinăm anumite cifre. Aceasta a făcut Banca Naţională, informaţiile lor au credibilitate, fiindcă am văzut că, de obicei, ceea ce au declarat s-a realizat, au instrumentarul. Şi de aceea, pentru anul viitor noi am luat un curs mediu de 13, 06, cel care este acum.”
Europa Liberă: Pentru un dolar?
Valeriu Lazăr: „Pentru un dolar. Ceea e este înseamnă că noi am intrat în zona în care deja aşteptăm o stabilitate a cursului. Sigur că există o anumită volatilitate. Dar, cel puţin, pe perechea leu-dolar, noi aşteptăm pentru anul viitor o stabilitate la nivelul cotaţiei pe care o avem acum. Sectorului economic trebuie să îi dăm această stabilitate. Pentru operatorii economici, pentru cetăţeni e rău când există prea mare volatilitate, adică oamenii au nevoie de această stabilitate, să îşi plănuiască cifra de afaceri, să îşi facă previziunile lor. Şi, tot aşa cum statul, când îşi face bugetul, are nevoie de nişte parametri credibili, aşa are nevoie şi sectorul privat, aşa are şi cetăţeanul simplu. El trebuie să ştie la ce să se aştepte anul viitor? Eu, când pun semnătura sub o cifră, cântăresc de o sută de ori, fiindcă eu ştiu că această informaţie e un reper, e o sursă de inspiraţie pentru toată lumea, dar şi responsabilitatea mea profesională o pun la bătaie. De aceea, toate aceste cifre sunt cântărite, sunt analizate şi, de regulă, sunt conservatoare. Mai bine să zicem că vom avea 4% creştere economică decât să zicem: „Uite, oameni buni, va fi 10%” şi după care să nu fie realizată. Eu cred că sunt nişte cifre realiste şi sunt credibile.”