Traian Băsescu și ideea „unirii” României cu R. Moldova

„Eu cred că acum este oportun să o spunem, că avem acest obiectiv, dacă vor vrea și moldovenii”


Pentru prima dată înainte de un summit european, președintele face declarații, care pot fi catalogate ca excesive: “eu cred că acum este oportun să o spunem, că avem acest obiectiv, dacă vor vrea și moldovenii”.

Este vorba despre unirea celor două state, idee pe care Traian Băsescu a mai vehiculat-o în spațiul public, dar niciodată în legătură cu o reuniune la nivel înalt unde se va discuta inclusiv soarta Republicii Moldova.

Potrivit unui diplomat de rang înalt, președintele român s-a consultat cu alți lideri europeni înainte de a face această declarație, care este pusă acum în contextual summit-ului de la Vilnius, unde Republica Moldova și Georgia vor parafa acordurile de Liber Schimb și de Asociere la UE.

Traian Băsescu a dat miercuri seară un interviu la televiziunea publică dela București în care afirmația despre unire nu a fost, ca până acum, ceva spontan, ci mai degrabă o știre pe care președintele român voia să o dea înainte de decizia din Lituania.

Premierul român, Victor Ponta, aflat în adveristate cu președintele Traian Băsescu a criticat însă declarația despre unirea României și Republicii Moldova, explicând că exprimările de acest fel nu fac decât să-i ajute pe comuniștii de la Chișinău.

Totuși primul ministru a precizat că și el “ar vota pentru unire”, dar că “nu suntem în această fază”.

Înainte de plecarea spre Vilnius, președintele român a spus că va susține la întâlnirea cu ceilalți lideri europeni ca până la alegerile europarlamentare din luna mai, Republica Moldova să poată semna acordurile parafate la Vilnius, iar cetățenii moldoveni să aibă asigurată ridicarea vizelor de călătorie în spațiul comunitr.

Traian Băsescu vrea ca în acest fel să se folosească de majoritatea de dreapta care există acum la nivelul Parlamentului European, dar și de amicițiile din interiorul Comisiei pentru ca Republica Moldova să aibă la începerea campaniei electorale de anul viitor toate atuurile pentru o nouă guvernare pro-Bruxelles.

Președintele României a adăugat că va insista pentru reevaluarea Ucrainei, țară care din punctual său de vedere “a îndeplinit toate condițiile tehnice pentru semnarea acordurilor de Liber Schimb și de Asociere cu UE”.

Pe de altă parte Traian Băsescu a mai spus că statele în care România s-a “implicat” pentru a le “susține” “au făcut pasul înainte”.

Este vorba despre Republica Moldova, despre Georgia și despre Azerbaidjan, țară care va semna un acord de facilitare a vizelor cu UE.

Am putea deduce din explicația președintelui, că România nu s-a străduit la fel de mult pentru Ucraina, stat pe care acum Traian Băsescu și-ar dori să-l poată ajuta.

De altfel Ucraina se află în situația cea mai ingrată, fiindcă a depus cerere de aderare la Uniunea Europeană încă de acum 10 ani, dar se află în același pluton cu țări mici și slabe, care s-au dovedit mai determinate să se apropie de Bruxelles, decât Kievul.

Este “eșecul” Uniunii Europene a argumentat președintele român la începutul săptămânii, uitând poate că nici înalții oficiali români nu s-au străduit prea mult să sprijine Ucraina.

Summit-ul de la Vilnius reprezintă un test și pentru România, fiindcă depinde și de capacitatea de negociere a președintelui Traian Băsescu, dar și de tatonările diplomaților moldoveni și români făcute până acum, ca Republica Moldova să plece acasă cu promisiuni ferme de semnare a acordurilor și liberalizare a vizelor înainte de vara viitoare.