Opoziţia afirmă că mii de ucraineni sunt împiedicaţi de forţele de ordine să li se alăture protestatarilor pro-europeni din centrul Kievului.
În Piaţa Independenţei de la Kiev continuă să rămână câteva mii de oameni. Numărul manifestanţilor pro-europeni a crescut uşor, miercuri, după încercarea eşuată a trupelor speciale de noaptea trecută de a „curăţa” Piața de protestatari.
În cursul serii, preşedintele Viktor Ianukovici a invitat opoziţia la dialog, pentru găsirea unui compromis politic. Într-o declaraţie difuzată de serviciul său de presă, Ianukovici spune: „Invit reprezentanţii tuturor forţelor politice, pe sfinţii părinţi, reprezentanţii societăţii civile la un dialog naţional. Sunt gata să particip personal la o asemenea masă rotundă. Pentru atingerea unui compromis, îndemn opoziţia să nu respingă invitaţia, să renunţe la confruntări şi la ultimatumuri. Vă asigur că puterea va acţiona exclusiv în limitele legii şi nu va utiliza niciodată forţa împotriva întrunirilor paşnice”. Mesajul său însă nu conţine nici o măsură concretă pentru depăşirea crizei.
Însă liderul partidului Batkivşcina (Patria), Arseni Iaţeniuk, a declarat într-o conferinţă de presă că numai Euromaidanul poate împuternici opoziţia să poarte negocieri cu autorităţile.
„Decizia privind negocierile nu trebuie luată de liderii politici. O asemenea decizie poate fi luată numai de oamenii care se află pe Maidan. Noi trebuie să primim un mandat pentru a începe orice fel de negocieri”, a subliniat Iaţeniuk.
La întrebarea cum anume Euromaidanul ar putea împuternici politicienii să poarte negocieri, Arseni Iaţeniuk a spus: prin votul celor adunaţi pe Euromaidan.
Apelul la dialog vine după ce Ianukovici s-a întâlnit astăzi la Kiev cu Catherine Ashton, șefa politicii externe a UE. Ceva mai devreme, Ianukovici se întâlnise cu viceministrul de externe al Statelor Unite, Victoria Nuland, care i-a spus că folosirea violenței împotriva demonstranților este inacceptabilă într-o țară democratică, europeană. Agențiile de presă au relatat că Ianukovici le-a transmis europenilor că țara sa dorește un ajutor de 20 de miliarde de euro în schimbul semnării acordului de asociere la UE.
Spre seară s-a anunţat că cele două aeroporturi şi câteva gări din Kiev au fost deblocate, după ce poliţia a constatat că apelurile telefonice cu ameninţarea unor atacuri cu bombă s-au dovedit a fi false. Asemenea alerte s-au anunţat mai multe în ultimele zile, pe fondul protestelor continue de la Kiev împotriva deciziei guvernului de a amâna semnarea unui acord de asociere la UE. Câteva stații de metro din centru, în preajma locurilor demonstrațiilor, de asemenea, au fost închise după alerte cu bombă false. Opoziţia spune că în acest fel puterea încearcă să-i oprească pe oameni să se alăture protestelor. Postul de televiziune 1+1 a relatat că după atacul de noaptea trecută a trupelor speciale împotriva „Euromaidanului”, ucrainenii din mai multe regiuni ale ţării au început să vină în masă, de cu zori, spre Kiev. Mii de oameni însă au fost întorşi de poliţie din drumul lor, din cauza alertelor cu bombă false.
Your browser doesn’t support HTML5
Liderii opoziţiei nu exclud că poliţia va încerca în această noapte să ia din nou cu asalt „Euromaidanul”. Deputatul partidului Batkivşcina (Patria), Olexandr Turcinov, a declarat că manifestanţii se pregătesc din nou să riposteze. O parte din baricadele demolate astăzi de trupele speciale au fost refăcute parţial de protestatari.
Între timp, la Kiev, trei protestatari arestați pentru că ar fi luat parte la „tulburări în masă” luna aceasta lângă sediul președinției ucrainene au fost eliberați astăzi din izolatorul poliției. Tustrei ar fi putut fi condamnați la câțiva ani de închisoare, și tot tustrei s-au plâns că au fost bătuți în arest. Cei trei s-au numărat printre protestatarii arestați la 1 decembrie după ciocniri cu poliția în preajma sediului președinției, la Kiev. Opoziția ucraineană a cerut eliberarea tuturor celor reținuți. Președintele Viktor Ianukovici a spus săptămâna aceasta că va cere Procuraturii să găsească soluții pentru eliberarea unora din cei arestați.