Comparația cu Moscova făcută de șeful guvernului de la București este cel puțin discutabilă.
Premierul Victor Ponta i-a transmis însărcinatului ad interim al Ambasadei Statelor Unite că “nu trebuie să atragă ateția niciodată cu nimic”. Replica dură a șefului guvernului de la București are loc după ce ambasada americană în România a precizat că amendamentele la Codul Penal prin care parlamentarii nu mai pot fi cercetați pentru fapte de corupție reprezintă “un pas înapoi pentru România” și “un semnal descurajator pentru investitori, ceea ce va afecta grav economia României”.
Este a doua ieșire a premierului român împotriva principalului aliat al țării, care s-a declarat îngrijorat de derapajele parlamentarilor români. Camera Deputaților a adoptat în această săptămână mai multe amendamente la Codul Penal care pun în dificultate lupta anticorupție. În acest fel parlamentarii sunt scoşi din categoria funcţionarilor publici, în aşa fel încât să nu mai poată fi anchetaţi de procurorii anticorupţie pentru infracţiuni precum abuzul în serviciu, falsul, luarea de mită, traficul de influenţă, iar conflictul de interese a fost legalizat atât pentru parlamentari sau miniştri, cât şi pentru aleşii locali. Mai mult decât atât șefa Direcției Naționale Anticorupție, Codruța Kovesi a explicat că noul Cod de Procedură Penală modifică regimul interceptărilor și începând cu anul viitor, când va intra în vigoare, miniștrii nu vor mai putea fi interceptați decât după ce sunt anunțați și după ce procurorii primesc în acest sens un aviz de la Parlament. De fapt, chiar și în cazurile uzuale suspecții vor trebui mai întâi anunțați că sunt investigați și abia după aceea vor putea fi folosite mijloacele specifice precum interceptările sau filajul. Președintele României, Traian Băsescu a declarat că va trimite înapoi parlamentului aceste modificări, în vreme ce, în premieră Înalta Curte de Casație și Justiție a sesizat Curtea Constituțională pentru felul în care deputații și senatorii vor să fie exonerați de orice anchete de corupție.
Nervos pe reacția Ambasadei Statelor Unite, premierul român a spus vineri că e foarte bine să existe o consultare între cele două parți dar “de atras atenția nu ne mai atrage atenția nici Moscova, nici altcineva”. Comparația cu Moscova făcută de șeful guvernului de la București este cel puțin discutabilă, mai cu seamă că trimite spre alte vremuri, în care România era unul dintre sateliții Uniunii Sovietice. Intrând în organizațiile euro-atlantice, Bucureștiul și-a asumat însă nu doar parteneriatele și investițiile cu spațiul Occidental, ci și un set de valori, între care respectarea statului de drept. Odată cu amendamentele aduse Codului Penal, parlamentarii români vor să răstoarne principiul potrivit căruia “nimeni nu este mai presus de lege” așa că au introdus o categorie aparte prin care să fie protejați de cadrul legal anti-corupție. Modificarea legii a fost făcută pe furiș: comisia de specialitate a dat avizul noaptea, iar legea a intrat pe ordinea de zi printre alte acte normative, fără să fie anunțată și fără să fie dezbătută.
Ambasadorii Germaniei, Olandei și Franței la București au fost ieri la parlament pentru a-i convinge pe reprezentanții Comisiei Juridice că amendamentele introduse trebuie schimbate, însă șeful acestei Comisii, Bogdan Ciucă a declarat la final că i-ar fi convins pe înalții diplomați că este doar o problemă de formă, nu de fond. O nouă întâlnire cu reprezentanții Ambasadei Statelor Unite a avut loc astăzi, urmând ca diplomații americani să întrebe în scris dacă mai au nelămuriri. Premierul român a făcut un pas înapoi și a spus că lucrurile trebuie revăzute, după ce liderul liberal, Crin Antonescu a precizat că nu este de acord cu aceste modificări și nici cu proiectul legii amnistiei. Socialiștii și liberali au o majoritate de 70 la sută în parlamentul României.
O poziție fermă împotriva celor întâmplate în ultimele zile în România a avut chiar liderul socialiștilor din Parlamentul European, care a spus că modificările aduse Codului Penal “contravin valorilor europene”, fiind o “decizie rea pentru țară” pentru că va împiedica aspirațiile justificate ale României de aderare la spațiul Schengen.