Romanul VOCI. Capitolul 23




REPORTERA: Domnule locotenent Oacheş! Ieri mass-media a difuzat informaţia precum că în sectorul Dvoastră, în noaptea de 13 spre 14 august curent, a avut loc un incendiu devastator în unul din blocuri.
POLIŢISTUL: Da.
REPORTERA: Şi se mai spunea că acest incendiu a fost cu greu stins pentru că pompierii au fost anunţaţi târziu şi apartamentul în care a izbucnit focul a ars completamente.
POLIŢISTUL: Da.
REPORTERA: Nu cumva era acel apartament despre care am avut onoarea să discutăm cu Dvoastră acum câteva zile?
POLIŢISTUL: Da.
REPORTERA: Apartamentul N 17, blocul X, Miron Costin?
POLIŢISTUL: Da.
REPORTERA: Şi tot ieri a fost difuzată informaţia că în zona lacurilor mai exact, în lacul trei, a fost descoperit cadavrul unui bărbat înecat.
POLIŢISTUL: Da.
REPORTERA: Şi se mai afirma precum că acel care a ars în apartamentul N 17 pe Miron Costim, blocul X, nu a putut fi recunoscut pentru că nu a rămas nici urmă de haină pe el.
POLIŢISTUL: Da.
REPORTERA: Şi se mai afirmă în informaţia respectivă că persoana care a decedat prin înec purta pe el haine exact asemănătoare cu acelea care au fost găsite ceva mai sus de locul înecului, pe cărare.
POLIŢISTUL: Exact. Dar cum s-a putut întâmpla nu se ştie: ale cui haine puteau fi cele de le mal?
REPORTERA: Şi se mai afirmă că bărbatul care şi-a găsit moartea prin înec nu avea asupra lui nici o lovitură, nici un semn de moarte violentă. Se poate de aici deduce că înecul a fost un suicid?
POLIŢISTUL: Cele mai multe date şi argumente pledează pentru această concluzie.
REPORTERA: dar atunci să-mi spuneţi de ce hainele bărbatului înecat semănau exact cu cele găsite pe mal? Găsite de un trecător în dimineaţa zilei respective…
POLIŢISTUL. Este o enigmă asupra căreia ne frământăm şi nu putem să-i găsim explicaţia. Cum putea să se întâmple să fie două rânduri de haine la fel? Şi pe cel înecat îmbrăcate şi pe mal dezbrăcate?
REPORTERA: Şi este exact concluzia care rezultă din informaţia că cel carbonizat a fost liderul unei grupări criminale.
POLIŢISTUL:Da. Avem confirmări de la organele speciale care ne-au transmis informaţia şi lucrăm asupra cazului susţinuţi de această informaţie.
REPORTERA: Totuşi, informaţia care a fost difuzată trezeşte unele nedumeriri, unele bănuieli pentru că nu se potrivesc şi nu se armonizează datele unele cu altele. Cum putea şi de ce putea să se înece un om îmbrăcat şi hainele să-i rămână pe mal?
POLIŢISTUL: Nimic mai simplu! Pentru a induce în eroare… pentru a deruta organele de anchetă.
REPORTERA:Dar! De unde se poate deduce că moartea prin înec a fost un suicid?
POLIŢISTUL: Aceasta ne-au spus-o legiştii… examenul medicului legist. Că a fost un înec… un suicid prin înec… voluntar… Deci, un adevărat suicid.
REPORTERA: Însă din alte surse se vede că acest cadavru al bărbatului carbonizat nu are nimica în comun cu grupările criminale, cu lumea interlopă – este un personaj care ţine de cu totul alt mediu şi de altă societate!
POLIŢISTUL: Aceasta este o invenţie, o scornire. Noi considerăm şi dovezile pledează… argumentele vorbesc despre o reglare de conturi dintre diferite grupări criminale. Altfel nu s-ar fi putut realiza o asemenea crimă – asemenea omoruri, un dublu omor… cu personaje care se aseamănă între ele. Pentru că vecinii spun că cel înecat seamănă exact întocmai cu personajul proprietar, noul lor vecin de la N 17! Asemenea versiuni, asemenea variante pot să le pună la cale numai nişte specialişti de mare clasă din lumea criminală, care sunt în stare să-şi modifice identitatea, aspectul fizic prin operaţii plastice pentru a induce în eroare organele de anchetă…
REPORTERA: Vă mulţumesc… Dar aici rămâne o enigmă – e ceva foarte neclar şi misterios…

Februarie 2004 Descifrare: ianuarie-martie 2005